Ministerul Educaţiei: 98 de unităţi de învăţământ din Galaţi cu activitate suspendată luni, din cauza vremii. LISTA

62481944

Ministerul Educaţiei anunţă, dumincă după-amiază, că 98 de unităţi de învăţământ din Galaţi cu activitate suspendată luni, din cauza vremii, lista urmând a fi actualizată constant.

”Conform informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în judeţul Galaţi a fost luată măsura suspendării activităţii didactice, pentru data de 30 septembrie 2024, în 98 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri) din 23 de localităţi”, a transmis, duminică seară, Ministerul Educaţiei.

Instituţia publică şi lista unităţilor, fiind vorba în general de şcoli şi grădiniţe, dar şi despre şase licee. Datele au fost comunicate până duminică, la ora 17.00, şi sunt periodic actualizate.

”Precizăm că situaţia actuală, care include şi evacuarea localităţilor afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menţionate, desfăşurarea cursurilor în format online”, a mai transmis ministerul.

Potrivit sursei citate, Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare.

”Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere unităţilor de învăţământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

Lista cu unitățile de învățământ din Galaţi cu activitate suspendată poate fi consultată AICI.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62486455
Târg educațional pentru tineri, în București. Cei mai mulți vor să se facă piloți
Sute de tineri vor să afle ce opțiuni au după terminarea liceului, așa că se informează din timp. Inclusiv la târgurile unde universitățile își prezintă ofertele.  
62485542
Sute de elevi din Ilfov învață la școală cum să îngrijească animalele și cum să le respecte. „Au fost foarte încântați”
După un proiect pilot de succes, ora „cu și despre animale" a devenit materie opțională în zeci de școli din Ilfov.
62485209
S-a dublat numărul cazurilor de violență fizică și verbală în școlile din Maramureș. Scene șocante au fost filmate recent
S-a dublat numărul cazurilor de violență fizică și verbală în școlile din Maramureș, iar autoritățile încearcă să tragă un semnal de alarmă. Cel mai recent caz s-a petrecut zilele trecute într-o școală din Baia Mare, unde două eleve s-au luat la bătaie.