Oamenii isi risca viata calatorind cu el: Cum arata "Trenul mortii" VIDEO

61545041

"Trenul morţii" sau "Bestia", care călătoreşte din sudul Mexicului spre America de Nord, este sursă de speranţă şi, în acelaşi timp, un pericol de moarte pentru sute de emigranţi care îşi caută o viaţă mai bună în Statele Unite, scrie CNN.

Trenul, care pleacă din satul mexican Ixtapec cu destinaţia Statelor Unite, poartă deasupra sute de emigranţi aşezaţi pe şi între vagoane, dintre care mulţi se rănesc atunci când se urcă sau coboară în timp ce trenul se află în mişcare.

Reporterul CNN Gary Tuchman s-a întâlnit cu "trenul morţii" în timpul unei opriri, când pasagerii se dădeau jos pentru apă şi mâncare.

"Drumul nu a fost atât de rău", a spus pentru CNN unul dintre pasageri, adăugând că se duce în Statele Unite pentru că vrea să găsească un loc mai bun de muncă.

Unii emigranţi rămân în continuare pe tren, în timp ce alţii coboară pentru a ajunge la cel mai apropiat adăpost, de unde urmează să prindă alt tren. "Adăpostul din Ixtapec oferă mâncare, apă şi îngrijire medicală şi este cunoscut în rândul migranţilor pentru că pot petrece cât timp doresc aici", explică reporterul CNN.

"Trenul morţii" şi-a dobândit această denumire cu un motiv.l Richard, în vârstă de doi ani, din Honduras, are piciorul amputat din cauza unui accident în care el şi mama sa au fost prinşi sub roţile acestui tren când încercau să coboare. Mâna mamei sale, Emily, a fost parţial ruptă şi şi-a scos fiul de sub garnitură cu cealaltă mână fix înainte ca acesta să fie ucis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61541308
Noua descoperire despre cea mai mare pasare marina din istorie! VIDEO

Oasele fosilizate din aripa unei păsări cu o anvergură de peste 6,4 metri, descoperite în statul american Carolina de Sud, aparţin celei mai mari păsări marine din istoria Terrei, potrivit unui studiu care a fost publicat luni.

61544696
Strada Xenofon: Singura strada cu trepte din Bucuresti, pictata cu cele mai importante cladiri din Capitala! VIDEO

Strada Xenofon, singura stradă cu trepte din Capitală, a fost pictată de artistul plastic Eva Radu în cadrul proiectului "Bucureşti la scară", treptele fiinid acum decorate cu cele mai importante edificii din Bucureşti.

61545035
O fotografie a unui roman, cu un peisaj din Muntii Rodnei, publicata in National Geographic Magazine! FOTO

O fotografie realizată de Mihai Nicoară din Suceava, care ilustrează un peisaj surprins în Munţii Rodnei, a fost publicată în National Geographic, la secţiunea online "Daily Dozen", în care sunt integrate poze alese de editorii prestigioasei publicaţii.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.