Clasamentul coruptiei la nivel mondial. Ce loc ocupa Romania:

61231648

Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012 publicat miercuri la Berlin, relatează AFP,

 care prezintă primele şi ultimele ţări din clasament, percepute ca necorupte şi, respectiv, cele mai corupte.

Indicele, stabilit pe baza unor date culese de către 13 instituţii internaţionale - între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial - este cuprins între zero pentru "cea mai coruptă ţară" şi o sută pentru cea mai necoruptă.

România ocupă locul 66 în clasamentul Transparency International pe anul 2012 privind percepţia corupţiei, obţinând un scor de 44, fiind la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul şi în urcare cu nouă poziţii faţă de anul precedent.

În 2011, România a ocupat locul 75 în clasamentul Transparency International, la egalitate cu China şi în coborâre cu şase poziţii faţă de 2010.

În 2010, România ocupa locul 69 în clasament, cu 3,7 puncte şi locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte). În cadrul UE, România devansa în 2011 Grecia (locul 80 cu 3,4 puncte) şi Bulgaria (locul 86 cu 3,3 puncte).

Potrivit clasamentului la nivel global, România este la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul, fiind devansată de Croaţia şi Slovacia (ex aequo, pe locul 62, cu un scor de 46).

Chiar înaintea României, la egalitate, pe locul 64, se află Ghana şi Lesotho (cu un scor de 45). Ea este urmată de Brazilia, Macedonia şi Africa de Sud (la egalitate pe locul 69, cu un scor de 43).

Republica Moldova a coborât 18 locuri şi se situează pe poziţia 94, cu un scor de 36, la egalitate cu Grecia, alături de alte şase state, şi anume Benin, Columbia, Djibuti, India, Mongolia şi Senegal.

Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie în rândul ţărilor celor mai "necorupte", cu scoruri de peste 90. La cealaltă extremă a clasamentului, Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia ocupă împreună ultimul loc (174), fiind percepute drept cele mai corupte ţări din lume.

Două treimi dintre cele 176 de ţări evaluate obţin scoruri sub 50 de puncte. Potrivit Transparency International, această situaţie de fapt "demonstrează că este necesar ca instituţiile publice să fie mai transparente".

Pentru a realiza acest clasament, care reflectă exclusiv percepţia corupţiei, această organizaţie nonguvernamentală (ONG) se bazează pe date colectate de către 13 instituţii internaţionale, între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial (FEM).

1. Danemarca 90
1. Finlanda 90
1. Noua Zeelandă 90
4. Suedia 88
5. Singapore 87
6. Elveţia 86
7. Australia 85
7. Norvegia 85
9. Canada 84
9. Olanda 84
11. Islanda 82
12. Luxembourg 80
13. Germania 79
14. Hong Kong 77
15. Barbados 76

160. Republica Democratică Congo 21
160. Laos 21
160. Libia 21
163. Guineea Ecuatorială 20
163. Zimbabwe 20
165. Burundi 19
165. Ciad 19
165. Haiti 19
165. Venezuela 19
169. Irak 18
170. Turkmenistan 17
170. Uzbekistan 17
172. Myanmar 15
173. Sudan 13
174. Afghanistan 8
174. Coreea de Nord 8
174. Somalia 8

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61231596
Geanta inteligenta care iti incarca toate gadgeturile: VIDEO

Ramai des fara baterie la telefon sau fara baterie la laptop? Nimic mai simplu. Geanta asta o sa te ajute cand ai mai mare nevoie.

61230890
Seamana? Cum arata surorile si fratii mai putin cunoscuti ai vedetelor

Unii dintre fraţii şi surorile vedetelor, deşi nu atât de celebri ca acestea, sunt cunoscuţi pentru carierele de actori, precum Jonathan Firth, fratele lui Colin Firth, James Haven,

61230933
Asa arata casa lui Amy Winehouse: vezi cum arata si cu cat a fost vanduta! FOTO

Casa lui Amy Winehouse, situată în cartierul Camden din nordul Londrei, a fost vândută la licitaţie pentru 1,9 milioane de lire sterline (2,34 milioane de euro),

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.