INCA de la PREMIERA a ajuns in topul box office-ului romanesc! Despre ce film este vorba: VIDEO

60584055

Filmul "Prometheus", in regia lui Ridley Scott, a fost lider in box office-ul romanesc de weekend inca de la premieră, cu incasari de 708.613 lei şi 31.579 de spectatori.

Cu thrillerul "Prometheus", Ridley Scott, regizorul seriei "Alien" şi al filmului "Blade Runner", a creat o nouă mitologie, în care o echipă de exploratori descoperă indicii despre originile omenirii, ce îi conduc într-o călătorie tulburătoare la bordul navei Prometheus, spre cele mai întunecate colţuri ale Universului.

Acolo, aceştia trebuie să ducă o luptă înspăimântătoare pentru a salva viitorul rasei umane.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc s-a situat liderul săptămânii trecute, "Bărbaţi în negru 3/ Men in Black 3", care are încasări de 158.132 de lei şi 7.314 spectatori. În "Bărbaţi în negru 3", agenţii J (Will Smith) şi K (Tommy Lee Jones) călătoresc în timp. J a văzut o mulţime de lucruri inexplicabile în cei 15 ani petrecuţi împreună cu oamenii în negru, dar nimic, nici măcar extratereştrii, nu l-au lăsat mai perplex decât partenerul lui teribil de sucit şi morocănos.

Dar atunci când viaţa lui K şi soarta planetei sunt puse la grea încercare, agentul J va trebui să se întoarcă în timp pentru a îndrepta lucrurile.

Pe poziţia a treia s-a situat "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman", cu încasări de 116.676 de lei şi 6.568 de spectatori. Noua ecranizare a celebrei poveşti clasice este regizată de Rupert Sanders, le are în distribuţie pe actriţele Charlize Theron şi Kristen Stewart şi abundă în efecte speciale.

În această peliculă, un vânător care a primit misiunea de a o răpi pe Albă ca Zăpada devine în cele din urmă protectorul ei, contrar scenariului clasic imaginat de fraţii Grimm.

Pe locul al patrulea în box office-ul românesc s-a situat comedia "Ce înseamnă să fii părinte/ What to Expect When You're Expecting", ce prezintă povestea a cinci cupluri care se pregătesc să devină părinţi. Avându-i în distribuţie pe Cameron Diaz, Jennifer Lopez, Dennis Quaid şi Matthew Morrison, această peliculă a avut încasări de 70.459 de lei şi 3.967 de spectatori.

Pe poziţia a cincea se găseşte "Dictatorul", care a avut încasări de 69.941 de lei şi 3.679 de spectatori. "Dictatorul" este o parodie inspirată din romanul de mare succes "Zabibah and the King", scris de Saddam Hussein. Filmul spune povestea eroică a unui dictator care şi-a riscat viaţa pentru a fi sigur că democraţia nu va ajunge niciodată în ţara pe care a tiranizat-o "cu atâta dragoste".

Liderul suprem Aladeen i-a făcut lumii un dar colosal când s-a hotărât să se nască. Era al şaptelea fiu al gloriosului preşedinte pe viaţă al Republicii Wadiya, Omar Aladeen. Mama lui era o stewardesă de la Air France, care a murit în condiţii tragice din cauza unei lipse acute de oxigen imediat după ce l-a născut pe Aladeen, în 1982 - ceea ce înseamnă că el are acum 30 de ani.

Pozele în care poate a fost văzut Aladeen, pe vremea când era copil, la mijlocul anilor '70, inclusiv una grozavă cu el la premiera filmului "Saturday Night Fever", sunt pure scorneli fabricate de presa occidentală sionistă.

În total, în weekend, cinematografele româneşti au avut încasări de 1.304.575 de lei şi 62.372 de spectatori.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
60583783
Noua hipstereala: steampunk fashion!

Mini a trecut la urmatorul nivel in moda mondiala!

60566271
Ce bine e sa fii Alain Delon....Colectia de ceasuri a actorului Alain Delon, vanduta la licitatie cu aproape 450.000 de euro

Colectia de ceasuri a lui Alain Delon, alcatuita din modele prestigioase, a fost vanduta cu 443.875 de euro, la o licitatie organizata, joi seara, la Paris,

60583759
Cine crezi ca PARCHEAZA mai bine? Femeile sau barbatii? VEZI ce zice cel mai nou STUDIU:

Femeile sunt mai bune decat barbatii in ceea ce priveste parcarea corecta a automobilului intr-o parcare, se afirma intr-un studiu britanic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.