Avocacatul
Sir Ridley Scott a devenit un bătrân maestru bucătar al cinematografiei.
Ştie ca nimeni altul să-şi aleagă ingredientele, toate sunt de cea mai bună calitate, estetic specialităţile sale arată impecabil, sunt ornate cu cel mai rafinat gust. Şi totuşi, cu trecerea anilor, mixurile acestor ingrediente minunate îi ies tot mai puţin bine marelui chef al cinematografiei, înnobilat şi de Regină, şi de Academia americană de film cu Oscarul pentru regie.
Ultimul film al lui Ridley Scott, „The Counselor”, „Avocatul” pe afişele de la noi, are nişte ingrediente extraordinare, aşa cum spuneam că se întâmplă la orice film al marelui maestru. Actori fantastici, Javier Bardem, Brad Pitt, Cameron Diaz, Penelope Cruz, Michael Fassbender, în ordinea fantasticităţii... Decoruri „încântătoare”, Mexicul corupt de pe lângă virgina Americă, un Messi al scenariilor la Hollywood, Cormack McCarthy, cu „No Country for Old Men” şi „The Sunset Limited” la centură, autor şi al scriptului „Avocatului”, muzică, maşini, ţoale, totul supercool...
Şi totuşi, combinaţia acestor ingrediente minunate este una literalmente de căcat, scuzaţi expresia, dar asta e... Totul se învârte în jurul unei maşini pline cu căcat care se trambalează din Mexic în America până la Chicago. În căcatul din maşină se află şi drogurile pentru care se căsăpeşte toată floarea cea vestită strânsă de Ridley Scott pe afiş.
Acum, pe bune, de ce s-ar duce o vidanjă plină cu „material” din Mexic în America şi de ce la graniţă americanii, care sunt oricum supersuspicioşi când văd o maşină mare cu „orice” venind din Mexic şi cu nişte mexicani în cabină mai dubioşi decât cei cu care se împuşca Eastwood, ar zice fără să clipească, hai, treceţi...
Dincolo de plotul de căcat, filmul are un fir dezlânat, scenele în care distribuţia „se subţiază” sunt spectaculoase dar cam fără noimă în zacusca generală. Cred că, încet încet, Ridley Scott a devenit un pictor al ecranului şi mai puţin un povestitor cinematografic. Filmele sale au devenit o însăilare de tablouri superbe, tendinţă care a devenit evidentă încă de la Oscarizatul lui „Gladiator”...
Însă povestea şchioapătă mai mereu în ultima vreme, filmele nu mai au ritm, nerv, şi nici măcar dialogurile nu au savoarea din creaţiile altui cineast căruia îi place s-o lungească peste măsură, Tarantino. Când văd un afiş opulent al unui nou film făcut de Ridley Scott, mă gândesc la marele Stanley Kubrick cu „orgia” sa de final de carieră şi de viaţă, „Eyes Wide Shut”, de-un gotic decadent superb dar gol precum tipele goale printre care şerpuia Tom Cruise cu „ochii larg închişi”...
Şi, din păcate, presimţirea din faţa afişului lui „The Counselor” mi s-a confirmat la vizionare... Nu e mai puţin adevărat că a contat la „prizarea” filmului şi meltenismul celor din jurul meu care hăhăiau gros când „Penelope Cruz” îl invita pe „Michael Fassbender” să-i guste un pic păsărica... Păcat totuşi că meltenii din sală n-au declamat şi faimosul „pensionarii cu faţa la perete!”. Erau totuşi cam tineri pentru astfel de expresii clasice...
Ca să te dregi după astfel de mâncăruri grele pe care ţi le serveşte acum marele maestru Ridley Scott, ar trebui să-ţi iei o doză din vremurile în care englezul nu era Sir, dar un „Alien” sau „Blade Runner” plămădite de el atunci te năuceau pentru multe zile...
Etichete: „The Counselor", ridley scott,
