Cum am falimentat eu de doua ori pentru ca mi-am abandonat ideile
Prima idee bună pe care am avut-o a fost să deschid o fabrică de lumînări.
Dar nu de oricare lumînări… ci din alea de mari dimensiuni. Pe piață existau lumînări grămadă, dar niciuna dintre ele nu trecea de mărimea unei căni mai mari. Iar eu voiam să facem unele maaari, nu glumițe din astea!
Am vorbit cu prietenii, le-am povestit, unul dintre ei îmi spune că este interesat să se implice dar că nu are bani de investit. Îi spun că e OK așa, hai să ne apucăm de treabă.
Din vorbă-n vorbă găsim un al treilea iscusit, un băiat care deja producea lumînări dar, așa cum ziceam, de dimensiuni normale.
Fac un business-plan, îl vorbim toți trei, punem toate informațiile cap-la-cap și decidem să ne punem pe treabă.
Decidem să facem mai multe modele: un cub cu latura de 20cm, unul cu latura de 30cm și un dreptunghi de 40x30x20cm.
Dar cum să le faci, în ce le torni, ce compoziție pui, ce fitile folosești, cum le răcești ca să nu crape? … atâtea întrebări și răspunsuri niciunul, zero, nimic! Nici măcar pe net!
Și pune-te pe încercări, teste de turnare, teste de ardere. Toată perioada cu testele ne-a omorât. A tocat cam toți banii, care nici ăia nu erau mulți, ne-a tocat și moralul. Au fost câteva luni grele, dar grele de tot, pentru că între timp eu mergeam la muncă, nu la plajă… și după ce trăgeam în Buftea 12 ore alergam să-mi fac și directul de la Poveștiri iar la finalul zilei, în loc de nani… băgam muncă la atelier.
Citeste AICI continuarea.
Etichete: cabral,
