Cercetatorii au descoperit o perspectiva extrem de diferita asupra singuratatii:

61468688

"Cercetările din ultimele decenii au sugerat o perspectivă extrem de diferită asupra singurătăţii, faţă de ceea ce se susţine în experienţa personală de zi cu zi,

aceea conform căreia singurătatea îndeplineşte o varietate de funcţii adaptative în habitate specifice", a afirmat John Cacioppoat, coordonatorul echipei de cercetători din Chicago, al cărei studiu a fost publicat în revista Cognition & Emotion, potrivit Daily Mail.

"Deşi ar putea părea că singurătatea nu are nicio trăsătură eliberatoare, aceasta promovează schimbări comportamentale care sporesc probabilitatea de supravieţuire a genelor umane. Suferinţa provocată de singurătate a avut rolul de a ne îndemna să reînnoim conexiunile de care avem nevoie pentru a reînnoi legăturile de care avem nevoie pentru a asigura supravieţuirea şi promova încrederea socială, coeziunea şi acţiunea colectivă", a precizat John Cacioppoat.

Totodată, cercetătorii au afirmat că singurătatea ar putea explica şi decizia oamenilor de a susţine o echipă sportivă sau un anumit grup.

"Existenţa unui factor al legăturilor la nivel colectiv, care se află la baza singurătăţii, prin urmare, sugerează că oamenii ar fi putut dezvolta capacitatea pentru şi motivaţia de a forma relaţii nu numai cu alţi indivizi, ci şi cu alte grupuri (...), urmarea fiind promovarea cooperării în condiţii potrivnice (competiţii, vânătoare, război). Identificarea cu grupul şi investirea în acesta, în schimb, ar putea creşte probabilitatea continuităţii grupului, a membrilor săi şi a moştenirii lor genetice individuale", a spus profesorul Cacioppoat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61478478
Singurul loc de pe Pamant in care nu exista viata! VIDEO

Tot felul de organisme stranii prosperă în cele mai ostile medii ale planetei, dar unele locuri pot să fie prea aspre chiar şi pentru cele mai rezistente forme de viaţă, relatează BBC.

61478327
Filmul premiat cu 3 Oscaruri si cu cele mai tari interpretari ale anului si un party cu Phonique! Unde iesim in weekend:

Sambata, 8 martie, spunem stop iernii si ne dezmortim cu deep house berlinez via Phonique. Si tot sambata ne intalnim cu OCS, E.M.I.L, Coma, H8, PCC si Perfect Zero For Infinity in Colectiv. DeBarbati iti face programul de weekend.

61472588
Asa functioneaza sistemul care te va identifica prin spoturile de iluminat in supermarket! FOTO

O tehnologie nouă care va fi inserată direct în spoturile de iluminat, îţi va putea urmări poziţia exactă când te afli într-un spaţiu de interior, a dezvăluit recent o companie-gigant de electronice.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.