Căderea unui geniu

60623228

Am fost la ultimul Oliver Stone, “Savages”, tradus “Brutele”. Mi se pare o datorie să te duci la un film al unuia dintre marii regizori din istoria cinematografiei.

Din păcate, am simţit dinainte de a mă duce că nu e decât o datorie de îndeplinit şi nimic mai mult. Oliver Stone este o umbră a creatorului de film care răvăşea publicul cu “Natural Born Killers” în urmă cu aproape două decenii.

Recent, Andrei Crăciun de la “Adevărul” scria despre Mircea Cărtărescu că a fost cel mai bun scriitor care putea fi atunci când era tânăr şi sărac. Când era tânăr şi probabil la ani lumină de averea pe care o are acum, Oliver Stone lansa capodopere pe bandă rulantă: “Plutonul”, “Wall Street”, “JFK”, “Natural Born Killers”, “The Doors”, “Născut pe 4 iulie”, “Nixon”.

Pentru mine, Stone a fost regizorul cu cel mai spectaculos deceniu de creaţie din istoria cinematografiei. Atâtea filme colosale la foc automat într-un răstimp atât de scurt cred că reprezintă o serie unică pentru un cineast. După deceniul de aur al carierei lui Oliver Stone, a mai venit o ultimă rebufnire a geniului acestui regizor în “Any Given Sunday”, filmul cult în universul peliculelor cu subiecte din sport , intrat în arsenalul motivaţional al multor manageri de echipe.

Şi apoi a venit declinul. Încet încet, Oliver Stone a ieşit din transa geniului creativ, reuşind să mai impresioneze doar atunci când a profitat de prietenia sa cu Fidel Castro care i-a permis să facă un documentar unic la Havana conturat în jurul dialogului foarte îndrâzneţ cu dictatorul cubanez.

Tot ce i-a mai rămas lui Oliver Stone este picturalitatea, frumuseţea filmărilor, muzica de graniţă americano-mexicană şi ceva din faimosul său stil de a monta. În rest, spiritul său pare vlăguit şi în “Savages” încearcă o lungă ciorbă reîncălzită cu recuzita pe care a mai folosit-o de câteva ori în carieră: droguri, traficanţi, graniţa cu Mexicul. Noroc cu extraordinarul Benicio del Toro care mai salvează ce se poate salva din acest eşec cu buget gonflat.

Oricât de măiastră rămâne mâna unui regizor, el nu poate face bici dintr-o poveste răsuflată aşa cum un antrenor, oricât de bine cotat ar fi, nu poate face mare lucru dacă selecţia jucătorilor a fost ratată.

Din păcate, Stone, un mare scenarist, nu doar un uriaş regizor, semnează şi pe povestea jalnică a traficanţilor din “Savages”, salvată poate doar, din când în când, de câteva jocuri interesante de cuvinte. A fost momentul în care Oliver Stone ne-a reamintit că au fost vremuri în care scria şi replicile muşchilor cu puternic accent german ai lui Schwarzenegger în “Connan Barbarul”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
TOTI romanii sunt vizati de asta: Guvernul schimba din nou taxa auto:

Taxa de prima inmatriculare auto o sa fie inlocuita cu una de mediu.

TOP 10 Cei mai buni si cei mai prosti amanti din lume:

La sondajul facut online au raspuns 15.000 de femei din intreaga lume.

Au slabit si s-au ingrasat impresionant pentru roluri: 9 schimbari radicale ale actorilor in filme! FOTO

Ambitia de a interpreta cat mai bine rolul unui bolnav de SIDA, Ron Woodroof, in filmul "The Dallas Buyer's Club" il determina pe Matthew McConaughey sa continue antrenamentele pentru a semana cat se poate de mult cu personajul interpretat.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.