Un tată și-a aruncat copiii mici de la etajul 15, după ce s-a mutat cu noua iubită. Cei doi au fost executați

62421949

Un tată şi noua sa concubină care au organizat uciderea celor doi copii mici ai bărbatului aruncându-i intenţionat pe fereastră de la etajul al 15-lea au fost executaţi miercuri în China, a anunţat un tribunal local, citat de AFP.

Tragedia, care a stârnit indignare în ţară dat fiind caracterul său deosebit de sordid, s-a produs în noiembrie 2020, într-un bloc de locuinţe din metropola Chongqing (sud-vest).

Tatăl, prezentat ca Zhang Bo, a explicat că şi-a ucis fiul de un an şi fetiţa de doi ani, rezultaţi dintr-o legătură anterioară, pentru a o mulţumi pe noua sa parteneră, Ye Chengchen, şi pentru a se putea căsători apoi cu ea, întrucât familia acesteia nu accepta ca ea să se mărite cu un bărbat care are deja copii.

"Pe 31 ianuarie 2024 dimineaţa, tribunalul popular intermediar nr. 5 din Chongqing a pus în aplicare ordinul de execuţie emis de Curtea populară supremă şi i-a executat pe Zhang Bo şi Ye Chengchen", potrivit unui comunicat al tribunalului.

Cuplul fusese condamnat la moarte şi de prima instanţă şi la apel, anul trecut.

Când şi-a început relaţia amoroasă cu Zhang Bo, Ye Chengchen nu ştia că acesta încă este căsătorit şi are copii, iar când a aflat a decis să continue totuşi relaţia. La divorţul pronunţat în februarie 2020, tatăl s-a angajat să plătească pensie alimentară fostei soţii şi să-şi crească fiul de un an până la împlinirea vârstei de 6 ani.

Totuşi, noua sa prietenă considera că însăşi existenţa acelor copii constituie "o povară pentru viitoarea lor viaţă împreună" şi "un obstacol" în calea căsătoriei sale cu Zhang Bo, a explicat tribunalul în comunicatul de miercuri.

Tânăra a "exercitat astfel o presiune constantă" asupra bărbatului pentru ca acesta să-i ucidă pe copii, potrivit aceleiaşi surse.

Cei doi au "decis să ascundă crima sub aparenţa unei căderi accidentale", a subliniat tribunalul, evocând, în fine, un modus operandi "inuman", care "sfidează limitele moralei".

În 2015, China a redus de la 55 la 46 numărul de infracţiuni pentru care se poate pronunţa pedeapsa capitala. Între acestea au rămas crimele cu intenţie, violul şi traficul de droguri, dar au fost excluse proxenetismul sau contrabanda cu arme.

În general cei condamnaţi sunt executaţi prin injecţie letală. Numărul celor executaţi în fiecare an rămâne însă un secret.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62421891
Operațiunea „găsește maimuța”, într-o zonă rurală din Scoția. Localnică: „Este pur și simplu extraordinar”

O maimuță evadată de la o grădină zoologică este căutată asiduu în zonele rurale din Scoția. Maimuța a fugit dintr-un parc natural în aer liber.

62421878
Fostul pilot de elicopter care susține că a trăit trei luni într-o navă extraterestră uriașă. Cât ar fi lipsit, în realitate

Un fost pilot din armata americană susține că a trăit trei luni într-o navă extraterestră uriașă, intrând în contact cu o civilizație extrem de inteligentă. Paradoxal, cele trei luni de acolo au fost doar 18 minute pe Pământ.

62421861
Descoperire istorică făcută de un explorator pe fundul Pacificului. Ar rezolva un mister vechi de aproape un secol

Un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene americane spune că a găsit ceea ce pare a fi epava avionului Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic, dispărut în urmă cu nouă decenii, pe fundul Oceanului Pacific, transmite Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.