„Am crezut că balena m-a înghiţit”. Momentul în care un tânăr este tras sub apă cu tot cu caiac. VIDEO

×
Publicitate

Un sportiv pe caiac ar fi fost înghițit de o balenă uriașă în strâmtoarea Magellan, dar mamiferul uriaș l-a scuipat imediat afară, cu tot cu caiac. Printr-un mare noroc, tânărul a scăpat fără nicio zgârietură.

Întâmplarea incredibilă petrecută în sudul statului Chile,a fost filmată de tatăl tânărului, și a devenit virală, transmite vineri AFP, preluat de Agerpres.

Adrian Simancas, în vârstă de 24 de ani, vâslea în largul localităţii Punta Arenas, Patagonia, pe 8 februarie, când balena cu cocoaşă a ieşit brusc din apă şi, spune el, „l-a înghiţit”, cu tot cu caiacul său galben.

Câteva secunde mai târziu, tânărul uluit a revenit la suprafaţă, în timp ce spatele balenei ieșise din nou deasupra apei.

„Simt ceva între albastru şi alb trecând pe lângă faţa mea, într-o laterală şi deasupra. N-am înţeles ce se întâmplă şi m-am scufundat. Am crezut că (balena) m-a înghiţit", a declarat pentru postul chilian TVN Adrian Simancas, de origine venezueleană, transmite Agerpres.

Episodul a fost filmat şi postat pe reţelele sociale de tatăl său, Dell Simancas, aflat de asemenea într-un caiac. În înregistrarea video se aude cum îi strigă fiului său: "Haide, haide, calm", după ce acesta a fost scuipat afară de balenă.

„Când m-am întors, n-am văzut nimic, nu l-am văzut pe Adrian. A fost singura dată când m-am speriat cu adevărat, pentru că nu l-am văzut vreo trei secunde. Şi dintr-o dată a ieşit", a declarat Dell Simancas pentru TVN.

După incident, tânărul a fost adus la mal de către tatăl său, care a constatat că nu este rănit.

Specialiştii susţin că balena nu l-ar fi putut înghiţi pe tânăr pentru că este o specie cu gâtul mai mic de 40 cm în diametru.

„Se pare că acel caiac se afla chiar în zona de hrănire a balenelor", a declarat pentru AFP Maria José Pérez, biolog marin la Universitatea din Chile. De aceea balena poate fi văzută "ieşind la suprafaţă pe o parte, cu gura deschisă, ca şi cum s-ar hrăni", a precizat ea.

O întâmplare asemănătoare a avut loc în 2021, când un pescar din Massachusetts a fost "înghiţit" pentru scurt timp de o balenă cu cocoaşă, înainte de a fi aruncat înapoi în viaţă.

„Făceam scufundări după homari când o balenă cu cocoaşă a încercat să mă mănânce. Am stat în gura ei închisă timp de 30-40 de secunde, înainte ca ea să iasă înapoi la suprafaţă şi să mă scuipe. Am vânătăi peste tot, dar niciun os rupt", a declarat Packard după ce a fost spitalizat pentru scurt timp.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un craiovean, prins în flagrant în timp ce încerca să îi dea unui curier un telefon fals. Bărbatul avea antecedente

Un craiovean de 29 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în flagrant în timp ce păcălea un agent al unei firme de curierat.

 

Mesaje de Valentine's Day. Cele mai frumoase declarații de dragoste pe care să i le spui persoanei iubite

Ziua Îndrăgostiților, cunoscută în întreaga lume ca Valentine’s Day, este o ocazie minunată pentru a exprima iubirea, afecțiunea și recunoștința față de persoanele speciale din viața noastră.  

O femeie din China a suferit leziuni la nivelul feței, după ce a mâncat petarde crezând că sunt bomboane

O femeie din sud-vestul Chinei a confundat o petardă cu o bomboană, provocându-i leziuni la nivelul gurii atunci când a explodat pe neașteptate, ceea ce a alarmat multe persoane și a stârnit îngrijorări cu privire la ambalajele înșelătoare.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.