Un soldat american a furat un tablou vechi de 300 de ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

62395628
Profimedia

Un tablou furat aparținând Germaniei a făcut joi o călătorie neobișnuită spre casă, după ce a dispărut timp de peste 78 de ani, potrivit Biroului Federal de Investigații.

 

FBI-ul a returnat tabloul unui reprezentant al muzeului Alte Pinakothek din cadrul consulatului german din Chicago.

Opera de artă a fost semnalată pentru prima dată ca fiind furată din colecțiile de pictură ale statului bavarez din München în 1945.

S-a dovedit a fi „Peisajul cu caracter italian” o pictură a artistului Johann Franz Nepomuk Lauterer, născut la Viena, potrivit FBI.
Pictura a fost creată la începutul secolului al XVIII-lea, ceea ce înseamnă că are acum peste 300 de ani, potrivit The Art Newspaper.

Valoarea operei de artă nu a fost evaluată public de către experți.
Art Recovery International, cu sediul în Italia, a ajutat la recuperarea obiectului după ce un rezident din Chicago a informat compania că unchiul său deținea un tablou furat, a declarat fondatorul companiei, Christopher Marinello, pentru Insider.

Unchiul rezidentului, care între timp a murit, a obținut opera de artă după ce a servit în cel de-al Doilea Război Mondial, a spus Marinello.

Persoana, care nu a fost identificată în rapoarte, i-a dat pontul lui Marinello în decembrie 2022, potrivit The Art Newspaper. Marinello a confirmat pentru Insider că persoana a cerut companiei sale o „taxă de găsire" în schimbul operei de artă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62395623
Postare stranie a unei coafeze, alături de Iohannis: ”Onorată, dar mai ales fericită că am fost aleasă de domnul președinte”
Fotografii în care preşedintele Klaus Iohannis apare alături de o femeie hair-stylist au fost postate de aceasta pe reţelele de socializare.  
62395620
Descoperire arheologică extraordinară în mormântul primei femei faraon. Ce spun arheologii despre viața de acum 5.000 de ani
Arheologii care săpau în unul dintre cele mai vechi orașe din Egipt au descoperit o serie de dovezi extraordinare legate de stilul de viață din urmă cu 5.000 de ani.
62395618
Mark Zuckerberg folosește inteligența artificială pentru a-i împleti părul fiicei sale. VIDEO
Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, și-a arătat recent abilitățile de a aranja părul cu ajutorul inteligenței artificiale, mai precis, cu ajutorul unor ochelari Ray-Ban ai companiei sale, scrie Insider.