Un șofer în vârstă de 9 ani, urmărit de poliție prin oraș. Ce pedeapsă a primit

61972224
iStock

Un băiețel de nouă ani a fost descoperit de polițiștii americani la volanul unei mașini, după ce oamenii legii au urmărit autoturismul în trafic, din cauză că acesta conducea haotic.

Incidentul a avut loc în localitatea americană Des Moines, din statul Iowa. Oamenii legii au observat că un autoturism se mișca „haotic” în trafic, astfel că au pornit în urmărirea lui. În cele din urmă, mașina a ieșit de pe carosabil, într-o curbă.

Când au ajuns la ei, oamenii legii au descoperit că șoferul avea nouă ani și era însoțit de un alt pasager, în vârstă de șapte ani, scrie Metro.

„Nu știu care era destinația lor. Nu știu unde credeau că or să ajungă sau ce voiau să facă”, a spus sergentul Paul Parizek.

Când au aflat de incident, părinții au fost șocați. Oamenii legii au decis să-i lase pe ei să-l pedepsească pe șofer și nu l-au trimis în fața instanței.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61972177
Arici salvat de un echipaj de pompieri din apele unui râu

Câțiva pompieri voluntari din Italia au salvat un arici care ajunsese, accidental, în apele unui râu.

61972125
Vulpe, filmată în timp ce se plimbă prin cetatea Alba Carolina

Apariţie inedită în cetatea Alba Carolina. O vulpe a fost filmată în timp ce se plimba agale prin cetate, fără a fi deranjată de prezenţa oamenilor.

61972025
Campionatul mondial de cărat neveste, câștigat de un lituanian. Probele concursului

Campionatul mondial de cărat neveste a avut loc în Finlanda. Nu se ştie când a apărut ideea de a transforma căratul soției într-o probă sportivă, dar prima competiție de acest fel a fost organizată în 1991.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.