Solicitarea îi aparține Elenei Iampolskaia, consilieră a președintelui rus Vladimir Putin pentru politicile culturale, lingvistice și educaționale, relatează Il Messaggero.

Ea consideră că pizza ar trebui consumată de copii doar cu acordul părinților.

„Pizza nu este în niciun caz un aliment care ar trebui să fie prezent în instituțiile de învățământ, deoarece nu le face bine copiilor. Una este ca un copil să mănânce pizza cu permisiunea părinților sau cu ocazia unei sărbători și cu totul altceva este să o consume la cantina școlii. Sunt foarte surprinsă că există așa ceva”, a declarat Iampolskaia în fața jurnaliștilor.

Iampolskaia, care a fost sancționată atât de Uniunea Europeană, cât și de Regatul Unit, a subliniat că mâncarea servită în școli trebuie să fie sănătoasă.

„Italia este o țară ostilă, care vinde arme Kievului”

„Bucătăria rusă este magnifică. Să le oferim măcar copiilor noștri posibilitatea de a o încerca!”

Declarația îi aparține lui Vitali Borodin, directorul Fundației pentru Combaterea Corupției și Securitatea Națională, un activist pro-Kremlin.

Acesta a denunțat pizza, descriind-o drept „soft power într-o cutie de carton”.

„Timp de o mie de ani, bunicile noastre au copt plăcinte tradiționale, iar acum ni se vinde o lipie italiană acoperită cu ketchup”, a adăugat el.

„Să vă reamintesc că Italia se află pe lista țărilor ostile și furnizează arme regimului de la Kiev”, a scris Borodin într-o postare pe Telegram, preluată de publicația The Moscow Times.

Borodin nu este la prima inițiativă de acest gen, fiind cunoscut pentru denunțurile sale împotriva influențelor străine, ajungând chiar să critice și figura lui Moș Crăciun.

„Mai întâi vine pizza, apoi Halloween-ul. Și, dintr-odată, copiii nu mai sunt în stare nici măcar să numească un singur preparat rusesc”, a subliniat acesta.

El a cerut, de asemenea, autorităților să interzică firmele și denumirile cu nume străine, precum „pizzerie” sau „pepperoni”.

În noiembrie 2022, Vladimir Putin semnase un decret prin care sublinia rolul statului în conservarea „valorilor spirituale și morale tradiționale”, înrădăcinate, printre altele, în moștenirea culturală a țării.

Protestele

Cruciada împotriva pizzei a stârnit numeroase reacții.

Până și RIA Novosti, una dintre principalele agenții de presă de stat din Federația Rusă, a publicat un editorial împotriva restricțiilor privind vânzarea pizzei în școli și în alte instituții publice.

Articolul subliniază că pizza a devenit un preparat obișnuit în numeroase țări și consideră că originile sale nu ar trebui să transforme o simplă alegere alimentară într-o declarație politică.

Ca avertisment, agenția amintește experiența sovietică a restricțiilor impuse produselor occidentale. În opinia sa, astfel de interdicții ar fi putut alimenta interesul oamenilor pentru produsele devenite rare și ar fi putut îndepărta populația de propria țară.