Un jandarm din București care își aștepta salariul s-a trezit cu peste 1,6 milioane de lei virați în cont. Ce s-a întâmplat

×
Codul embed a fost copiat

Incident fără precedent petrecut în Jandarmeria Capitalei. Un subofițer s-a trezit că i-au intrat în contul personal salariile a 250 de colegi. În total, peste un milion și jumătate de lei.

La mijloc ar fi vorba despre o eroare tehnică, spun șefii Direcției de Jandarmi.

Ia, uite, vere, ce de bani! Cum să nu vii la jandarmi. Într-o lună îți iei Lamborghini, într-o lună yacht! Dau așa până mâine”.

Subofiterul de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București aștepta, ce-i drept, leafa, de câteva mii de lei, când a văzut în cont peste 1,6 milioane de lei. Banii i-au fost virați în 250 de tranșe. Misterul a fost rezolvat rapid. Omul a primit și salariile altor 250 de colegi.

Maior Mihai Vornicu, ofițer de relații publice, Jandarmeria Capitalei: ”Din cauza unei erori tehnice de încărcare și preluare a unui fișier electronic, drepturile salariale aparținând unui grup de cadre militare ale Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au fost virate în contul unui singur cadru militar al unității noastre din acel grup. La acest moment, se fac verificări cu privire la cauza acelei erori tehnice, fiind pentru prima dată când unitatea noastră se confruntă cu o astfel de situație”.

Citește și
cocaina
Pedeapsa primită de un polițist și un fost jandarm din Craiova pentru trafic de cocaină. Au fost prinși în flagrant
Ucrainenii uciși de un rus în Germania erau soldați răniți în război care se recuperau medical în Bavaria

”Este fără precedent așa ceva”

Preț de câteva ore, sutele de jandarmi care așteptau banii au cerut explicații pentru întârziere. Așa au aflat că doar unul dintre ei a fost norocos. Inițial li s-a cerut militarilor să aibă răbdare până luni, însă - susțin șefii Jandarmeriei Capitalei, încurcătura s-a rezolvat mult mai repede.

Fost jandarm: ”Este fără precedent așa ceva. Din experiența mea de peste 20 de ani de activitate, nu s-a mai întâmplat așa ceva. Întârzieri la salarii de două-trei zile, din câte îmi amintesc, au mai fost. Dar așa ceva, nu. Din punctul meu de vedere este un eveniment destul de grav”.

Potrivit unor surse din interiorul Jandarmeriei, în trecut a existat un incident asemănător. Atunci, salariile jandarmilor ar fi fost calculate și virate greșit, iar angajata de la Serviciul Financiar responsabilă de situație ar fi fost cercetată și sancționată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Anunțul momentului la Rapid: ”99 la sută el va fi noul antrenor”
NEWS ALERT Anunțul momentului la Rapid: ”99 la sută el va fi noul antrenor”
Citește și...
Pățania unui bărbat din Mureș care pretindea că este jandarm și împrumuta bani
Pățania unui bărbat din Mureș care pretindea că este jandarm și împrumuta bani

Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma unor percheziţii domiciliare, după ce s-a stabilit că a împrumutat diverse sume de bani, pretinzând că este jandarm pentru a fi credibil.

Pedeapsa primită de un polițist și un fost jandarm din Craiova pentru trafic de cocaină. Au fost prinși în flagrant
Pedeapsa primită de un polițist și un fost jandarm din Craiova pentru trafic de cocaină. Au fost prinși în flagrant

Curtea de Apel Craiova a dat, miercuri, sentința definitivă pentru un polițist de la Biroul Rutier Craiova și un fost jandarm care au fost prinși în flagrant, în 2022, în timp ce vindeau cocaină.

Momentul exploziei dintr-o casă din Argeș. Un jandarm în timpul liber sare imediat în ajutor: cum a salvat viața unui bărbat
Momentul exploziei dintr-o casă din Argeș. Un jandarm în timpul liber sare imediat în ajutor: cum a salvat viața unui bărbat

Un bărbat de 60 de ani din Priboieni, județul Argeș, a fost rănit grav într-o explozie puternică, urmată de un incendiu.  

Un jandarm care a furat mâncare de 111 lei a fost iertat de Tribunalul Militar Cluj pentru că „nu există interes public”
Un jandarm care a furat mâncare de 111 lei a fost iertat de Tribunalul Militar Cluj pentru că „nu există interes public”

Un jandarm a furat mai multe alimente dintr-un supermarket din Brașov, pe 4 septembrie, prejudiciul cauzat fiind de 111 lei și 6 bani. Tribunalul Militar Cluj că fapta nu merită cercetată.

Un jandarm din Teleorman a salvat viața unui veteran de război chiar când pleca la muncă. Locuința fusese cuprinsă de flăcări
Un jandarm din Teleorman a salvat viața unui veteran de război chiar când pleca la muncă. Locuința fusese cuprinsă de flăcări

Un jandarm din Teleorman a reușit să salveze viața unui veteran de război în vârstă de 91 de ani, chiar când pleca la muncă, joi dimineață. Casa bătrânului fusese cuprinsă de flăcări.

Recomandări
Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”
Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”

Urmărit internațional pentru o condamnare definitivă, prințul Paul al României s-a aratat revoltat în fața instanței din Malta.

Iohannis se pensionează din funcția de profesor. Postul pe care l-a ținut blocat 27 de ani, scos la concurs
Iohannis se pensionează din funcția de profesor. Postul pe care l-a ținut blocat 27 de ani, scos la concurs

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă şi poate fi ocupat de un titular.

Specialiștii se așteaptă la surprize majore în cazul străzii surpate din Slănic. Rețeaua de electricitate, în pericol
Specialiștii se așteaptă la surprize majore în cazul străzii surpate din Slănic. Rețeaua de electricitate, în pericol

Comitetul pentru Situații de Urgență din Prahova este de o oră în ședință și discută despre situația din orașul Slănic.