Un bărbat care avea Covid-19 s-a deghizat în soția sa, ca să urce într-un avion

62203083
Agerpres

Un bărbat din Indonezia a fost arestat după ce s-a deghizat în soția sa, pentru a urca într-un avion, în condițiile în care el avea Covid-19.

 

Potrivit CNN, bărbatul, care a fost identificat public doar cu inițialele „DW”, s-a îmbarcat într-un zbor intern, de la Jakarta la Ternate, purtând un niqab care îl acoperea din cap până în picioare.

El a folosit actele soției sale de identitate și rezultatele negative ale testelor PCR pentru a urca în avionul de pe aeroportul Halim Perdana Kusuma din Jakarta, se arată în raport.

Nu este clar dacă bărbatul a fost prins după ce a renunțat la deghizare în avion.

O însoțitoare de zbor le-ar fi spus autorităților că a văzut-o pe „DW” intrând în toaletă, în avion, apoi a ieșit îmbrăcată în haine pentru bărbați în loc de niqab (un voal care acoperă complet fața, cu o deschidere la ochi). Ea a alertat autoritățile aeroportuare din Ternate, care au reținut pasagerul la debarcarea din avion.

Apoi, un ofițer a testat imediat bărbatul pentru Covid-19, iar testul PCR a arătat că este pozitiv, potrivit oficialilor.

După aceea, „aeroportul a contactat imediat echipa Task Force City Covid-19 Handling pentru a-l evacua pe bărbat și l-a dus cu o ambulanță la locuința sa (în Ternate City) pentru autoizolare, urmând să fie supravegheat de ofițerii Task Force", a declarat șeful operațional Ternate Covid-19 Task Force, Muhammad Arif Gani.

Odată ce perioada sa de autoizolare este completă, polițiștii locali au declarat că intenționează să-l dea în judecată pe „DW”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62203001
”Van Damme” din Câmpina, înarmat cu o săpăligă, a spart geamurile mai multor magazine. Pentru ce mai fusese condamnat

Înarmat cu o săpăligă, un individ din Câmpina a spart, nederanjat de nimeni, geamurile mai multor magazine din centrul orașului.

62202944
Doi politicieni din Moldova s-au bătut în direct, până ce unul a leșinat. ”Am să-ți dau una în bot băi, eu am apărat patria!”

Doi importanți politicieni din Republica Moldova s-au luat la bătaie marți seara în direct, la o emisiune difuzată de Jurnal TV. După un schimb dur de replici, cei doi au trecut la pumni, iar în urma loviturilor unul dintre ei și-a pierdut cunoștința.

62202923
Tânărul de 19 ani din Galați, care s-a răsturnat cu mașina și a fugit de la locul accidentului, arestat preventiv

Tânărul de 19 ani din Galați, care, băut și fără permis, s-a răsturnat cu mașina și a fugit de la locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.