Un bărbat a omorât patru persoane după ce vocea lui Dumnezeu l-a îndemnat să o facă

62119466
Getty

Un bărbat de 33 de ani, din Florida, fost pușcaș marin, a omorât patru persoane, inclusv o mamă cu un bebeluș de doar trei luni.

Acesta a intrat în două case, duminică, și a mai împușcat o fată în vârstă de 11 ani, dar și câinele familiei. Aparent, bărbatul nu avea nicio legătură cu victimele, potrivit șerifului Grady Judd.

Presupusul criminal, Bryan Riley, a fost rănit în lupta cu polițiștii și a încercat fără succes să apuce arma unui ofițer. Acesta are mai multe acuzații de crimă și a fost reținut fără dreptul la cauțiune, potrivit theweek.com.

Singura victimă identificată până acum este Justice Gleason, în vârstă de 40 de ani. Celelalte persoane ucise sunt o femeie de 33 de ani, copilul acesteia de doar trei luni și o altă femeie în vârstă de 62 de ani care locuia în aceeași curte. Fata de 11 ani este în stare stabilă.

Bryan Riley ar fi intrat în casa victimelor și ar fi spus că a fost trimis de Dumnezeu pentru a împiedica o anumită fată pe nume Amber să se sinucidă. Rezidenții i-au spus acestuia că în acea casă nu locuiește nimeni pe nume Amber și că vor chema poliția dacă nu pleacă. Bărbatul a spus că nu va fi necesar pentru că el este „ofițerul lui Dumnezeu”. Victimele au sunat imediat la poliție.

Iubita lui Bryan Riley a transmis că acesta a început să spună că poate să vorbească cu Dumnezeu după ce a fost paznicul unui eveniment organizat la o biserică din Orlando. Șeriful a declarat că Riley, care a luptat în Irak și Afganistan, suferă de tulburare de stres post-traumatic (PTSD), însă până acum nu a mai fost violent.

Potrivit poliției, Riley a spus că a fost îndemnat de o voce să omoare mai multe persoane și că ar fi omorât bebelușul pentru că este „un om bolnav”, dar și că vrea să mărturisească tot și să fie trimis la închisoare.

Șeriful a transmis că Riley s-a transformat cumva dintr-un veteran decorat într-un criminal rece și calculat. Acesta a mai spus că îi pare rău că bărbatul s-a predat. În caz contrat, „dacă ne-ar fi dat ocazia, l-am fi împușcat. Dar nu a făcut-o pentru că este un laș”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62211221
O vidră a fost filmată în Oradea, în timp ce mânca un biban

O vidră a fost surprinsă pe malul Crișului Repede, chiar în centrul municipiului Oradea.

62211538
Angajații nevaccinați nu vor primi bonusuri de Crăciun. Ce companie a luat această decizie

Mii de angajați ai unor lanțuri de magazine din Australia vor fi nevoiți să demonstreze că s-au vaccinat antiCovid, altfel nu vor primi bonusuri de Crăciun.

62196122
Un minor, aflat sub influența alcoolului, a fost prins în timp ce conducea o mașină furată de la bunica lui

Un minor în vârstă de 15 ani, aflat sub influenţa alcoolului, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe care l-ar fi sustras de la locuinţa bunicii lui din comuna Vulpeni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.