Turiștii au „tras” de vacanța de Rusalii până în ultima clipă. Românii au cheltuit peste 14.000.000 de euro

×
Publicitate

Pe litoral, vacanța de Rusalii a fost prelungită cât s-a putut. După ce au eliberat camerele, unii și-au lăsat bagajele la recepție, alții le-au luat direct pe plajă – doar ca să mai prindă câteva ore de soare.

Hotelierii spun că a fost cel mai bun weekend de până acum. Oamenii au cheltuit peste 14.000.000 de euro.

Plaja s-a mai golit, e adevărat, dar atmosfera de vacanță încă se simte. A fost, fără îndoială, unul dintre cele mai aglomerate weekenduri de Rusalii din ultimii ani și un start puternic pentru sezonul estival.

Cheltuieli record și plaje pline de Rusalii

Pentru cei care au pornit deja spre casă, mii de polițiști sunt prezenți pe șosele – în stațiuni, pe Autostrada Soarelui și pe rutele principale din țară – pentru ca întoarcerea din vacanță să se facă în siguranță.

Doar săptămâna aceasta mai sunt valabile tarifele reduse cu până la 70% prin programul "Litoralul pentru Toți". Așa că, dacă n-ați ajuns încă la mare, e momentul perfect.

Românii aflați pe litoral au tras cât au putut de aceasta vacanța de Rusalii. Au dat de gustul verii si nu se mai dădeau duși.

Bărbat, la masă: „Stăm până în ultima clipă. Cred că 8-9 seară Bagajele le-am lăsat în mașină. Ne-am schimbat repede.”

Ioana Manolache, șefa recepției unui hotel: „S-au lăsat duși cu greu cu acasă. Am oferit varianta de a lăsa bagajele la noi.”

Iulian Tenie, managerul unui hotel:Au solicitat un late check-out, o facilitate pe care noi am acordat-o gratuit.

A fost unul dintre cele mai bune weekenduri de Rusalii din ultimii ani, confirmă specialiștii din domeniul ospitalității. Un turist a rezervat în medie 3 nopți și a cheluit în jur de 1.000 de lei.

Cristian Bărhălescu, președintele ANAT Sud-Est: „Am început în forță acest sezon estival. Românii au cheltuit peste 14.000.000 de euro care s-au reflectat în cazare, în masă și puțină distracție și transport.”

Ștefan Necula, managerul unei agenții de turism: „Interesul a fost pentru Mamaia și stațiunea Eforie Nord, acolo au fost unele unități care au avut grad de ocupare de 100%.”

Răzvan Chițan, administratorul unei plaje: „A fost iureș. Am dat aproape toate șezlongurile.”

Fată: „A fost frumos, vremea perfectă, ne-am distrat. 1.500 de lei, ne-am făcut poftele.”

Doar în această săptămână litoralul mai are prețuri de extrasezon. După aceea, tarifele cresc treptat.

Bărbat în piscină: „Ne-am mai prelungit și vacanța la copii, am mai învoit și copiii de la grădiniță încă o zi.”

Următoarele săptămâni se anunță pline la mare, iar autoritățile și operatorii din turism se pregătesc pentru vârful verii.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Rutinele de îngrijire a pielii de pe TikTok, un risc pentru fete. Minorele folosesc produse anti-îmbătrânire

Trucurile sau sfaturile de îngrijire a pielii postate pe TikTok și încercate de tot mai multe tinere, ar face mai mult rău decât bine, potrivit unui nou studiu. Acestea cresc riscul de iritații și alergii.

Un cuplu și-a „furat” înapoi Jaguarul după ce poliția, deși știa locația exactă, a refuzat să îi ajute

Un cuplu din Anglia căruia i-a fost furat Jaguarul din fața casei a fost nevoit să-l recupereze singur, după ce poliția, prea suprasolicitată, nu a putut investiga cazul.

Ultimul spectacol al fântânilor din Piața Unirii, înainte de reabilitare, a adunat sute de bucureșteni cu chef de distracție

După căldura copleșitoare de peste zi, bucureștenii au ieșit seara din case în căutare de răcoare, dar și de distracție.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.