Trei polițiști de frontieră, prinși într-o barcă pe un lac unde accesul este interzis. Cum au scăpat doar cu o amendă

×
Publicitate

Trei polițiști de frontieră din Delta Dunării au fost suprinși cu o barcă pe un lac unde accesul și pescuitul sunt interzise.

Zona este recunoscută ca loc de reproducere pentru cele mai importante specii de pești din Delta Dunării. Descoperiți de angajații de la Administrația Biosferei, agenții s-au scuzat și au spus că s-ar fi pierdut în labirintul de canale. Deși în ambarcațiune a fost găsită și o undiță, cei trei au scapăt doar cu o amendă.

Doi dintre agenți sunt de la Garda de Coastă, instituție care monitorizează Delta Dunării, iar cel de-al treilea lucrează la București la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

”- Vă rog frumos să-mi prezentați un document!
- Da, imediat. Uită-ți legitimația! Uite aici!
- Domnu…Eu v-am arătat-o!
- Păi și eu.
- Eu sunt în timpul serviciului, dumneavoastră?
- Eu n-am nicio problemă!
- Arătați-mi legitimația dacă nu aveți nicio problemă!
- Stai că te filmez și eu!
- Păi filmați-mă, prezentați vă rog documentele!
"

Se aflau cu barca în unul dintre cele mai ferite locuri din Delta Dunării, pe lacul Răducu, zonă strict interzisă.

Conform Administrației Delta Dunării, grindurile Răducu și Răduculeț reprezintă zone de reproducere și hrănire pentru numeroase specii de pești, de importanță economică sau pentru conservare: crap, somn, șalău, plătică, știucă, biban.

Imaginile au ajuns și la șefii celor trei polițiști de frontieră. Au scapăt doar cu amenzi, pentru că în barcă nu aveau pește ci doar o undiță.

Petrișor Eremia, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră: „Doi angajați din cadrul Gărzii de Coasta și un angajat din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontieră, aflați în timpul liber, au fost angajați contravențional de către un agent din cadrul ARBDD pentru că au intrat cu o barcă pe lacul Răducu, fiind arie protejată, interzisă accesului liber. Cei trei agenți au fost sancționați pentru nerespectarea accesului în zona respectivă. În barcă se afla o undiță, dar nu exista captură de pește."

Sever Condrat, inspector ecolog ARBDD: „Au fost aplicate patru sancțiuni cu amendă și o sancțiune cu avertisment. 6.000 lei pentru acces persoane în zonă strict protejată și 6000 lei acces pentru ambarcațiune în zonă strict protejată, iar pentru pescuit sportiv în zonă interzisă a fost aplicat un avertisment."

Conform unui studiu realizat de Administrația Biosferei Delta Dunării, numai anul trecut au fost descoperite 50 de tone de pește braconat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62175586
Cozi pentru adeverinţe de vândut mărţişoare, în Timişoara. Sunt doar 305 locuri
Zeci de persoane au stat luni dimineață la coadă, la Primăria Timișoara, pentru a depune documentele care le permit apoi să vândă mărțișoare pe domeniul public.
62175579
A crezut că şi-a găsit marea iubire în autogara din Sebeş, dar a rămas fără portofel
Un bărbat de 35 de ani din Brăila va ține minte toată viața ce a pățit, după ce i-a propus o întâlnire amoroasă unei necunoscute, în autogara din Sebeș.
61942642
Tradiții şi obiceiuri Dragobete 2021. Sărbătoarea iubirii în variantă românească
DRAGOBETE 2021. Dragobetele este zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii, provenit din tradiţiile dacice şi sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie.