Uber a prezentat taxiul zburător al viitorului la CES 2019

61990327

Compania Uber a prezentat la târgul CES 2019 cea mai recentă inovație în materie de transport, un taxi zburător, construit împreună cu Bell Aerospace, relatează Engadget.com.

Aparatul de zbor arată ca o dronă uriașă și este propulsat de un sistem hibrid electric.

Modelul Nexus VTOL are aproape trei tone și este dotat cu șase elice care îi permit să decoleze vertical, precum un elicopter. Sistemul revoluționar permite rotirea la 90 de grade a elicelor în așa fel încât mașina să zboare ca un avion. Aterizarea se face la fel de ușor datorită sistemului rotativ.

Mai mult, taxiul zburător poate folosi heliporturile cu dimensiunea standard de 120 de metri pătrați, așa că autoritățile nu vor trebui să modifice radical infrastructura pentru a introduce astfel de vehicule.

Nexus este propulsat de un sistem hibrid electric, fiind astfel mai silențios decât elicopterele obișnuite, relatează Engadget. Specialiștii producătorului Bell susțin că Nexus va putea transporta patru pasageri și un pilot, având o autonomie de aproape 240 de kilometri, distanță pe care o poarte parcurge într-o oră.

Modelul Nexus este momentan un prototip, iar reprezentanții Bell urmează să înceapă testele cu acest aparat de zbor în 2023, ca mai apoi să fie comercializat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62013987
iLikeIT. Boxa în formă de robot, creația unor români la CES 2019

Cum faci să ajungi la cel mai mare târg de tehnologie din lume şi să dai lovitura la sigur?

62013795
Știrile ProTv.ro lansează newsletter-ul pentru telefonul mobil. Gratuit, prin WhatsApp: 0751 121 112

Știrile ProTv.ro lansează un newsletter care va fi transmis prin intermediul aplicației WhatsApp.

62013744
CES 2019. Aparatul care generează apă și ”fiola” care își spune ce să mănânci sănătos

O "fiolă" care îţi spune în fiecare zi cât de în formă eşti şi ce să mănânci, un aparat care îţi diagnostichează problemele scalpului şi un altul care produce apă în maşină.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.