Stângăcia unui mire emoționat, care aproape a amânat nunta. „Așa ceva nu e posibil”

×
Publicitate

Un mire din Statele Unite a început cu stângul viaţa în doi. A scăpat verigheta într-un lac, chiar înainte de a pune bijuteria pe degetul viitoarei soţii.

Tânărul a avut totuși noroc. Un scafandru i-a venit în ajutor, iar cuplul a rămas cu o poveste… de pomină.

Doi tineri au ignorat frigul şi au ales să îşi unească destinele pe malul unui lac din Nevada. Ceremonia a decurs ca la carte, până când mirele, emoționat, a scăpat verighetă, care s-a rostogolit pe ponton și a ajuns în apă.

Marlee: Sincer, mi-am spus că așa ceva nu se poate întâmpla. Așa ceva nu e posibil.
Andrew: Care erau șansele?
Marlee: Așa-i.

Printre scânduri, cei doi au reușit să vadă inelul, strălucind în lacul limpede.

Andrew Kent, mire: "Primul meu gând a fost, cât de adâncă e? Cât de rece este?"

Mirii au renunţat la ideea de a sări în apă. Au apelat, în schimb, la un scafandru din localitate, care a venit echipat cu tot ce trebuie ca să recupereze bijuteria.

Phill Abernathy, scafandru: "Apa avea 5 grade Celsius, era nevoie de costum (de scafandru). Am început să mut niște pietre mici ca să-mi fac loc și bineînțeles că apa s-a tulburat."

Bărbatul a descoperit verigheta ascunsă printre pietre și spune că a fost nevoit să dea la o parte un rac pentru a pune mâna pe inel.

Phill Abernathy, scafandru: "Am luat inelul cu un cui, l-am ridicat într-o parte. Cu grijă să nu-mi scape și am reușit. A fost cea mai frumoasă senzație din lume, când oamenii au izbucnit în urale."

Verigheta a ajuns până la urmă pe degetul miresei, iar cuplul spune că nu regretă cele întâmplate.

Marlee: Sunt atât de fericită că mi-am recuperat inelul, dar, în orice caz, e o poveste minunată pe care s-o spunem copiilor noștri într-o zi.
Andrew: Avem inelul, povestea și căsnicia, toate memorabile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62180996
Cerere inedită în căsătorie la ISU Timiș. Ce a răspuns tânăra GALERIE FOTO
Un pompier din cadrul ISU Timiș și-a cerut miercuri iubita în căsătorie într-un mod inedit, cu ajutorul colegilor. Tânăra, paramedic în aceeași unitate din Timișoara, a fost luată prin surprindere și a spus ”Da” din toată inima.
62170089
Polițist condamnat cu suspendare pentru că a rănit grav o femeie beat la volan, după ce a adus recomandare de la duhovnic
Un fost polițist din Iași a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a rănit grav o femeie în timp ce se afla beat la volan după ce a adus în instanță mai mult documente, printre care și o recomandare din partea duhovnicului.
62180953
În Japonia a început înflorirea cireșilor. Ce semnificație are sărbătoarea „Sakura”
În Japonia au înflorit cireșii, iar oamenii se bucură de spectacolul primăverii.