Singurul loc din România unde se pregătesc câinii de salvare în caz de cutremur

centru chinologic
Agerpres

Toţi câinii Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv câinii eroi trimişi să salveze victimele prinse sub dărâmături în urma unor cutremure, sunt antrenaţi într-una dintre cele mai mari şcoli de profil din Europa, situată în Pădurea Dumbrava Sibiului.

Aici se află Centrul Chinologic, singurul de acest fel din România.

Vestea că un câine din Mexic a murit în misiune, în Turcia, în încercarea de a salva un om dintre dărâmături, a stârnit compasiunea celor care pregătesc astfel de ''eroi necuvântători'' la Sibiu.

"Din păcate, deja avem o victimă în rândul câinilor salvatori, un câine din delegaţia venită de la armata din Mexic, care, în încercarea de a salva o persoană surprinsă, a fost zdrobit de o structură instabilă, pentru că, repet, acest mediu, această specializare de salvare urbană, este foarte, foarte periculos. Echipa canină întotdeauna se află în prima linie. Prima dată vine echipa canină, după care urmează restul. Într-adevăr, sunt eroi necuvântători aceşti câini de serviciu", a declarat pentru AGERPRES comisar şef de poliţie Daniel Căpriţă, de la Centrul Chinologic din Sibiu.

Cu o experienţă de trei decenii în pregătirea instructorilor şi a câinilor de serviciu din MAI, Daniel Căpriţă este şeful Catedrei de dresaj şi pregătire tactică din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

Citește și
ciobanesc asia centrala
Botoșani: Trei câini din rasa ciobănesc de Asia Centrală, salvați din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile

"Centrul Chinologic Sibiu este o unitate specializată în formarea echipelor canine şi care este în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România. Ca şi unitate specializată în acest domeniu, pregătim şi formăm echipe canine atât pentru Poliţia Română, cât şi pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, pentru Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, dar şi pentru alte instituţii din sistemul naţional de apărare şi siguranţă naţională, la solicitarea acestora. (În restul Europei - n.r.) sunt şcoli de dimensiuni mai mici şi mai specializate pe fiecare armă, fiecare profil de activitate. Noi pregătim pentru întreg sistemul naţional. (...) Avem Agenţia Frontex care generează la nivel european proceduri de folosirea câinilor pentru frontierele externe. Iar nivelul pe care îl pregătim noi este un nivel bun pentru misiunile la care suntem încredinţaţi ca să participăm şi să rezolvăm aceste cazuri", explică Daniel Căpriţă.

Potrivit acestuia, două dintre echipele de salvare trimise de România, în Turcia, după cutremur, au fost antrenate la Sibiu.

Unul dintre cei mai cunoscuţi câini româneşti de salvare, care a fost şi în Turcia, este Thor, un câine din rasa ciobănesc german, în vârstă de şase ani, acreditat pentru căutare-salvare în mediul urban de Centrul Chinologic Sibiu şi care face parte din echipă încă din anul 2018, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Un curs durează cel puțin patru luni

Câinii pregătiţi la Sibiu în salvarea de victime după cutremure sunt din rasele Ciobănesc german, Ciobănesc belgian şi Rottweiler.

"La această specializare de căutare-salvare sunt folosite mai multe rase, pot fi folosite şi din alte rase în funcţie de cel care pregăteşte echipa, de abilităţile specifice rasei respective, dar în general predomină Ciobănescul belgian şi Ciobănescul german. Sunt calităţi selecţionate de rasă de-a lungul timpului, adică au fost rase create special pentru serviciu, pentru a fi folosite în misiuni, câinii utilitari, pentru a ajuta oamenii, pentru a fi dresaţi mai uşor, cât şi pentru a face faţă mai uşor mediului de lucru în care sunt folosiţi aceşti câini", a precizat Daniel Căpriţă.

Potrivit şefului Catedrei de dresaj şi pregătire tactică din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, este nevoie de un antrenament special, care durează cel puţin patru luni, ca un câine să înveţe, împreună cu conducătorul lui, cum să salveze un om prins sub dărâmături.

"Durează patru luni aceste cursuri de specializare într-o anumită categorie de serviciu, depinde foarte mult de conducător, de om, care trebuie să aibă pasiune pentru a lucra cu câinele de serviciu, să-i placă ceea ce face, să depună eforturi, să treacă şi peste anumite neplăceri legate de munca efectivă, adică de intemperii, de mediul de lucru foarte dificil. Vă daţi seama, la căutare-salvare urbană lucrezi tot în dărâmături, este un ambient identic cum este într-un cutremur, deci nu este un mediu chiar aşa uşor sau atractiv. Şi pe lângă capacităţile omului, intervin şi abilităţile câinelui de serviciu de a face faţă şi a răspunde acestor provocări", a subliniat Daniel Căpriţă.

200 de câini sunt pregătiți anual

Anual, 200 de câini ies pe porţile şcolii speciale de dresaj de la Sibiu, gata pregătiţi să facă faţă muncii din Poliţie, Jandarmerie, ISU. Cei mai buni câini au dublă specializare. La fiecare doi ani, echipa canină revine la pregătire, la Sibiu.

Unul dintre câinii care deja lucrează la ISU Sibiu este Elsa, antrenată de instructorul ei, Ionuţ, aceasta fiind pregătită să îşi rişte viaţa pentru a salva oameni după cutremure.

"Elsa este un câine din rasa Ciobănesc belgian malinois, în vârstă de patru ani. Suntem un cuplu chinotehnic de aproximativ trei ani şi jumătate. Ea este antrenată zilnic în disciplină şi căutarea victimelor aflate sub dărâmături. Ea este specializată pentru dezastre naturale şi cutremure, a participat la mai multe misiuni şi exerciţii care au fost încheiate cu succes, aflând victimele sub dărâmături, într-un final semnalându-le şi aşteptând să intervină echipajele de prim ajutor", ne-a spus plutonierul Ionuţ Sabău, 'partenerul' Elsei, din cadrul ISU Sibiu.

Povestea câinilor eroi începe la o maternitate specială, unică în România, aflată în incinta Centrului Chinologic Sibiu.

Centrul Chinologic înseamnă terenuri de antrenament, adăposturi pentru câini şi o maternitate, pentru că toţi câinii care sunt antrenaţi pentru MAI provin din părinţi aflaţi la Sibiu, în acest centru special. Încă de mici, căţeii sunt monitorizaţi de veterinari şi verificaţi prin testări repetate, pentru a fi apţi să "lucreze" pentru Poliţie, Jandarmerie, ISU şi alte structuri ale MAI.

Unul dintre cei mai micuţi câini întâlniţi la maternitatea specială din Sibiu este un pui de şapte săptămâni, din rasa Ciobănesc german, din părinţi aflaţi în Centrul Chinologic. În maternitatea de căţei au acces doar câţiva angajaţi ai Centrului şi aceia trebuie să poarte halat şi să aibă grijă să fie încălţămintea dezinfectată, ca să nu pună în pericol sănătatea patrupedelor.

"Centrul Chinologic este o unitate a MAI, care se ocupă cu producerea, creşterea, îngrijirea şi dresajul câinilor de serviciu din toate structurile MAI. (Maternitatea de căţei poliţişti - n.r.) înseamnă multe: înseamnă un loc de reproducere de aproximativ 30 de exemplare, rasele pe care le avem acum sunt Ciobănescul german, Ciobănescul belgian şi Rottweiler. Reproducţia începe în jurul vârstei de 18 luni, la femele şi masculi, producem căţeii, sunt testaţi, evaluaţi pentru a deveni câini de poliţie pe viitor. Acestea sunt rasele cele mai pretabile pentru antrenament, pot fi introduse şi alte rase, dar deocamdată cererea cea mai mare este pe Ciobănescul german, urmată fiind de Malinois şi Rottweiler pe partea de intervenţie patrulare", a precizat şeful Serviciului Chinotehnic, veterinarul Marius Anghel.

Potrivit medicului şef veterinar de la Centrul Chinologic, câinii de la maternitatea specială din Sibiu beneficiază de clădiri cu încălzire centrală, hrană de cea mai bună calitate şi au lângă ei oameni care iubesc animalele şi care îi supraveghează non-stop. Totodată, le este asigurată medicaţie de la vârsta de 21 de zile şi urmează un protocol de vaccinare şi deparazitare până la vârsta de trei luni jumătate.

Nu toţi câinii născuţi în maternitatea MAI de la Sibiu ajung să lucreze pentru structurile ministerului. După multe teste, un câine născut în Centrul Chinologic trebuie să dovedească faptul că este sănătos şi are aptitudini pentru a fi un bun poliţist, salvator de la ISU sau jandarm. Aproximativ 80% din câinii născuţi la Sibiu şi testaţi aici reuşesc să facă faţă cu brio la toate testele şi lucrează ulterior pentru MAI, restul fiind daţi spre îngrijire celor interesaţi.

Centrul Chinologic s-a remarcat cu rezultate bune la nivel internaţional

"Sunt puţine centre chinologice în întreaga Europă. Acesta cred că este cel mai mare din Estul Europei. Îmi place să lucrez aici şi sper să mai lucrez mulţi ani", a spus Marius Anghel, veterinar de 16 ani la Centrul Chinologic.

Câinii din Centrul Chinologic Sibiu beneficiază de ajutorul unei echipe formate din trei medici veterinari şi trei asistenţi medicali veterinari, existând aparatură medicală de hematologie, biochimie, testare de hormoni, un ecograf.

Cu o tradiţie de 73 de ani, Centrul Chinologic s-a remarcat cu rezultate bune la nivel internaţional, cum a fost misiunea din Turcia, dar a făcut faţă şi provocărilor din pandemie, dovadă proiectul pilot din 2022, de la Aeroportul Internaţional din Sibiu, unde câinii poliţişti au ajutat la depistarea pasagerilor infectaţi.

"A fost o muncă de cercetare ştiinţifică. Bineînţeles, câinii au confirmat, au recunoscut acest miros în urma antrenamentelor şi pregătirii efectuate. Şi într-adevăr, s-a confirmat ipoteza pe care am pus-o în discuţie la începutul proiectului, şi anume capacitatea câinilor de serviciu de a detecta olfactiv virusul SARS-CoV-2 la oameni infestaţi cu acesta", a arătat comisarul şef Daniel Căpriţă.

Câinii de serviciu din MAI nu au grade. La pensie, aceştia sunt adoptaţi de regulă de cei cu care au lucrat. "Au o pensie liniştită, e asigurată hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală de specialitate pe tot parcursul vieţii", menţionează Daniel Căpriţă.

Locul unde se antrenează câinii MAI este unul special. Înainte de ieşirea din municipiul Sibiu, spre staţiunea Păltiniş, şoferii pot zări pe partea stângă a şoselei semnul pe care scrie "Inspectoratul General al Poliţiei Române", "Centrul Chinologic Sibiu", fiind desenate contururile unui poliţist şi ale unui câine care îl însoţeşte. Pe un drum prin pădure, se ajunge la poarta Centrului Chinologic, unde vizitatorii sunt întâmpinaţi de un semn unic, marcat pe şosea, cu vopsea albă: urma lăsată de lăbuţa unui câine. Dincolo de acest semn începe povestea eroilor necuvântători.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Salvatorii români trimiși în Turcia continuă operațiunile de salvare, cu aparatură de detecție, camere telescopice și câini
Salvatorii români trimiși în Turcia continuă operațiunile de salvare, cu aparatură de detecție, camere telescopice și câini

După cinci zile de la cutremurele devastatoare, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu și-au pierdut speranța.

Botoșani: Trei câini din rasa ciobănesc de Asia Centrală, salvați din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile
Botoșani: Trei câini din rasa ciobănesc de Asia Centrală, salvați din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile

Trei câini au fost salvați în Botoșani din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile și se pregătea să-i vândă.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Un nou cablu de comunicații dintre două state NATO s-a ”defectat”. Autoritățile nu exclud sabotajul
Un nou cablu de comunicații dintre două state NATO s-a ”defectat”. Autoritățile nu exclud sabotajul

Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri, a declarat prim-ministrul Finlandei, acesta fiind cel mai recent incident dintr-o serie care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.