Scandal în Franța. Un copil dintr-un centru de plasament, ras în cap cu forța de către îngrijitori și batjocorit | FOTO

62598120
Shutterstock

Câțiva îngrijitori s-au filmat în timp ce au tuns un copil în vârstă de 8 ani drept pedeapsă, iar în același timp îl râdeau pe seama lui.

O inspecție administrativă, dispusă de primăria Parisului, a demarat o anchetă la căminul de copii Jenner din arondismentul 13 al Parisului, după ce, în februarie, membrii personalului au recurs la acest gest scandalos.

Videoclipul a fost apoi distribuit într-un grup WhatsApp al personalului căminului.

Inspectorii autorizați ai Serviciilor de Protecție a Copilului (ASE) vor petrece întreaga zi în căminul pentru copii administrat de asociația Jean-Cotxet. Ei vor verifica dosarele celor aproximativ 60 de minori găzduiți acolo, încercând să stabilească, printre altele, dacă au existat și alte incidente de violență comise de angajați, potrivit France.info.

În funcție de concluziile controlului, Primăria Parisului ar putea decide măsuri drastice, precum retragerea finanțării sau chiar anularea acreditării organizației, potrivit unei surse citate de franceinfo. Raportul inspectorilor „va permite Primăriei să adopte toate măsurile sau recomandările necesare privind activitatea asociației”, a confirmat instituția.

În urma dezvăluirilor franceinfo, Parchetul din Paris a anunțat marți deschiderea unei anchete pentru „violență intenționată asupra unui minor sub 15 ani comisă de o persoană aflată într-o poziție de autoritate”. Ministrul Sănătății și Familiei, Stéphanie Rist, a precizat că a sesizat justiția prin depunerea unei plângeri la Parchetul din Paris, iar apărătorul drepturilor, Claire Hédon, a transmis că va „prelua personal” cazul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62499632
O femeie a fost concediată pentru că ajungea la serviciu cu 40 de minute mai devreme. Explicația angajatorului
O tânără de 22 de ani din Spania a fost concediată după ce a venit cu 40 de minute mai devreme la muncă, în ciuda rugăminților șefului de a veni mai târziu.
62598114
Mormântul lui Mircea cel Bătrân, deschis după aproape o sută de ani. Ce au găsit arheologii vâlceni în interiorul lui. FOTO
Sarcofagul în care îşi doarme somnul de veci Mircea cel Bătrân la Mânăstirea Cozia este cel original, susţin arheologii vâlceni, care au redeschis de curând mormântul domnitorului la aproape un veac de când a fost cercetat pentru prima dată.
62598042
„Vacanță pentru somn” în Elveția. Sejurul dedicat odihnei costă 10.000 de dolari
„Vacanță pentru somn”, cu acest îndemn neobișnuit speră să atragă turiștii un hotel de lux din Elveția. Pachetul, conceput pentru cei care nu dorm bine, costă 10.000 de dolari.