S-au căsătorit după 53 de ani de relație. ”M-am îndrăgostit de el privind o fotografie”

×
Publicitate

După 53 de ani de relaţie, doi bunici din Bulgaria au decis că a venit momentul să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu. S-au îmbrăcat frumos şi au mers la biserică, unde şi-au făcut jurăminte de credinţă.

Dacă îi asculţi cum îşi vorbesc, îţi poţi da seama care e secretul unei convietuiri longevive. Ea îl consideră încă un bărbat "chipeş" şi îl alintă "sufletul meu", iar el recunoaşte că ea e şefa în casă.

O ceremonie religioasă discretă a încununat cinci decenii de relaţie pentru Ţvetana şi Todor Ivanov. Cei doi amorezi octagenari s-au căsătorit la o mică biserică din satul Ruska, în prezenta a doi nepoţi. Şi-au jurat dragoste şi respect pentru restul vieţii. Nu le va fi greu, întrucât cele două sentimente le-au definit relaţia de la început.

Ţvetana Ivanova: "Mi-a furat inima. M-am îndrăgostit de el privind o fotografie. Nu pot să explic în cuvinte cât de mult m-am îndrăgostit de el."

Ţvetana şi Todor s-au cunoscut în urmă cu aproape şase decenii. El lucra la căile ferate în Sofia, ea era croitoreasă şi muncea într-o clădire de lângă gară.

La scurt timp după ce s-au cunoscut, el a trebuit să se mute cu serviciul în altă localitate, aşa că, în primii doi ani, au păstrat o relaţie la distanţă.

Ţvetana Ivanova: "Ştiam că mai devreme sau mai târziu ne vom căsători."

Asta s-a şi întâmplat. În 1964 s-au cununat la primărie, însă, din lipsa banilor au tot amânat nunta. Anii au trecut, spun ei, în armonie şi înţelegere.

Ţvetana Ivanova: "Vine mereu să îmi dea câte o îmbrăţişare, aşa e iubirea pe care o împărtăşim. Ne ajutăm unul pe altul în orice, împărţim tot ce avem."

Todor Ivanov: "Soţia mea este şeful acasă. Dar nu mă plâng. Dragostea şi respectul sunt cele mai importante lucruri într-o relaţie."

Au decis să facă nuntă abia acum, la insistenţele nepoţilor. Momentul a fost un prilej bun să-şi amintească de vremurile când s-au cunoscut şi de emoţiile de atunci.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61918764
Femeie de 50 de ani, forțată să trăiască într-un cimitir, alături de alte mii de persoane: Văd fantome în vis!
Rose Juan, o femeie de 50 de ani și mama a cinci copii, trăiește de cinci ani într-un cimitir din capitala Sudanului de Sud, Juba.
61918762
O fostă Miss Quebec, câștigătoare „pe viață” a 4.000 de dolari lunar. Ce a făcut cu banii
Rachel Lapierre, fostă Miss Quebec, a câștigat, în 2013, un concurs care îi asigura „pe viață” un salariu săptămânal de 1.000 de dolari canadieni.
61918741
Un câine a fost confundat cu un mop, din cauza costumului de Halloween
Un câine a atras atenția tuturor, după ce toată lumea l-a confundat cu un mop.