Reacția unui operator după ce o femeie a sunat la numărul de urgență să comande o pizza

62087183
iStock

O americancă implicată într-un conflict domestic a reușit să alerteze poliția, pretinzând că dorește să comande o pizza.

Femeia a sunat la numărul de urgență 911, anunțând că dorește să comande o pizza, iar operatorul 911 și-a dat seama că femeia se află în pericol, după ce a realizat că este vorba despre o tactică devenită populară pe internet.

Ofițerii din orașul Oregon, statul american Ohio, au lăudat în presa locală prezența de spirit a celei care a sunat, pentru a anunța că mama ei era victima violenței domestice în acel moment.

O astfel de metodă era cunoscută pe rețelele de socializare, însă sunt rare cazurile în care poliția să confirme un astfel de apel, scrie BBC.

Operatorul care a răspuns la telefon, Tim Teneyck, a declarat pentru un post local de televiziune că, inițial, a crezut că femeia a greșit numărul, dar că, atunci când aceasta a insistat, a realizat ce se întâmplă, după ce și-a adus aminte că a văzut astfel de cazuri, distribuite în social media.

"Vezi pe Facebook, însă nu este ceva pentru care am fi fost instruiți. Alți operatori cu care am vorbit mi-au spus că nu și-ar fi dat seama despre ce este vorba. Mi-au spus că nu ar fi mers mai departe cu apelul", a declarat Tim Teneyck.

Iată cum a decurs discuția dintre cei doi:

Operator 911: Oregon 911

Apelant: Aș dori să comand o pizza la adresa...

Operator 911: Ați sunat la 911 să comandați o pizza?

Apelant: Uh, da. Apartamentul...

Operator 911: Acesta este numărul greșit pentru a comanda o pizza...

Apelant: Nu, nu, nu. Nu înțelegeți...

Operator 911: Acum am înțeles.

Ulterior, femeia care a sunat a găsit moduri creative de a răspunde întrebărilor venite de la operatorul 911.

Operator 911: Bărbatul este încă acolo?

Apelant: Da, am nevoie de o pizza mare.

Operator 911: Ok. Dar aveți nevoie de ajutor medical?

Apelant: Nu. Vreau cu ardei iute.

De unde a apărut ideea?


Nu se cunoaște exact originea acestei idei, însă un scenariu similar a fost folosit într-o campanie a unei asociații norvegiene de protejare a femeilor, în 2010.

Mai târziu, un operator 911 a distribuit, pe Reddit, o discuție cu o victimă a abuzului domestic care a sunat să comande o pizza. Știrea a fost ulterior preluată de mai multe posturi de televiziune, fiind realizată chiar și o reclamă ce a apărut în finala Super Bowl, din 2015.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62093824
Miss World 2019. Cum arată tinerele care aspiră la titlul de regină a frumuseţii
Peste trei săptămâni Londra vă găzdui finala concursului Miss World. Cele 120 de tinere care aspiră la titlul de regină a frumuseţii au ajuns deja în capitala britanică şi pentru multe dintre ele o primă probă este...vremea.
62093788
Pisică găsită după 5 ani la 1.900 de kilometri de casă. Reacția stăpânilor
Un bărbat din oraşul american Portland şi-a găsit pisica, pierdută în urmă cu cinci ani, după ce animalul a fost descoperit pe stradă la circa 1.900 de kilometri distanţă de casă, potrivit bbc.com.
62093609
Cazul inedit al poștașului chinuit zilnic de un curcan. Cum se apără acesta
Un poştaş din statul american Wisconsin este victima unui curcan. Pasărea domestică nu îi dă pace de aproape o lună şi îi urmăreşte fiecare mişcare pe care bărbatul o face în cartierul unde, teoretic, el este şef.