Profesoară trimisă după gratii după ce a întreținut relații sexuale cu o elevă de 13 ani

61945741

O profesoară de 27 de ani din statul american Ohio a fost condamnată la trei ani închisoare, pentru corupere de minori, după ce a întreținut relații sexuale cu o elevă de 13 ani.

Brooke Rosendale, profesoară de volei și baschet la un liceu din statul Ohio și eleva au fost într-o relație timp de o lună, la începutul anului 2017. Câteva săptămâni mai târziu, părinții fetei au aflat și au denunțat-o pe profesoară, potrivit tabloidului The Sun, care citează o publicație locală. 

La anunțarea sentinței, judecătorul Reginald Routson i-a spus profesoarei: „Ai încălcat regulile, restricții care nu pot fi încălcate. Nu poate exista niciun fel de relație între profesori și elevi, iar tu le-ai trădat încrederea.”

În replică, profesoara de sport și-a recunoscut vina și și-a cerut scuze pentru comportamentul său: „Știu că am cauzat suferință. Îmi pare rău.”

Fosta profesoară de sport a demisionat în martie 2017, când a început o anchetă pe numele ei. Mai mult, ea a renunțat de bună voie la certificatul care îi permitea să predea, potrivit anchetatoarei Lora Manon.

Astfel, avocatul lui Brooke Rosendale a declarat, în instanță, că femeia își asumă responsabilitatea pentru ceea ce a făcut. Ea mai fusese acuzată de încă două fapte similare, însă la acelea ea a pledat nevinovată. Dacă s-ar fi adeverit, ea ar fi riscat până la 15 ani în închisoare.

Potrivit Finlay Courier, profesoara era într-o relație cu un bărbat, cu care se logodise în iulie 2016.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61945672
A pierdut jumătate din greutatea corpului după un incident umilitor: ”A fost nevoie de 3 bărbați”
O britanică de 35 de ani, mamă a doi copii, care spune că s-a simţit umilită în timp ce a rămas blocată într-un montagne russe, a câştigat un premiu pentru slăbit, după ce a pierdut aproape jumătate din greutatea ei corporală.
61945587
A rupt un semafor și a intrat într-o fântână. Manevra neinspirată a unui șofer
De la o manevră neinspirată s-a ajuns la un accident cu pagube însemnate, joi seară, în Capitală.
61945586
Doi pinguini imperiali au făcut, fără să vrea, un selfie
Doi pinguini imperiali au făcut, fără să vrea, un selfie şi toată lumea se grăbeşte să le dea "like".