Povestea femeii care și-a părăsit soțul pentru un om al străzii: „Mă simțeam ca o școlăriță”

62036224
iStock

Britanica Louise Morecome, mama a cinci copii, și-a părăsit soțul pentru un om al străzii în vârstă de 39 de ani, care dormea într-o parcare.

„A fost ca într-un film Disney. În sfârșit am obținut finalul fericit. Când l-am cunoscut pe Stuart, era foarte frig afara, iar el dormea într-o parcare în noiembrie. Mirosea și avea părul murdar. N-aș fi crezut că este iubirea vieții mele. Dar apoi i-am tăiat părul și l-am ajutat să găsească un job, iar după aceea iubirea noastră a înflorit. Abia aștept să ne căsătorim în următorii ani”, a mărturisit Louise.

În 2017, ea a organizat un grupă pentru a-l ajuta pe bărbat. În acea perioadă, era deja nefericită în mariajul său.

Vedeți imaginile cu cuplul aici.

„Eram nefericită, pentru că simțeam că relația mea s-a sfârșit. Apoi mi-a atras atenția un bărbat care dormea afară, cu nimic mai mult decât un sat de dormit, în timp ce eu mă îndreptam spre casa mea călduroasă”, a declarat Louise pentru The Sun.

Ulterior, ea a mobilizat un grup de persoane, pentru a strânge pături, haine și încălțăminte pentru el.

„M-a făcut să mă simt specială”

 

„Am început să vorbim și m-am uitat cu groază la mica sa „avere”: o saltea și câteva pături murdare. Am făcut schimb de numere de telefon și i-am zis să îmi dea mesaj dacă are nevoie de ceva. Străzile reprezintă un loc înfricoșător. Pe măsură ce au trecut spătămânile și am început să îl cunosc, am început să mă rog să îl găsesc pe Stuart la locul lui obișnuit. Într-o noapte, când mă îndreptam spre parcare, am simțit că am fluturi în stomac. Mă simțeam ca o școlăriță. Inițial, m-am gândit că nu mă pot îndrăgosti de el. Aveam o casă drăguță, iar Stuart părea un vagabond murdar, dependent de droguri. Doar eu am văzut că are un suflet bun. Când vorbeam cu el, m-a făcut să mă simt specială.”

După ce voluntarii l-au ajutat pe Stuart să-și găsească o locuință, femeia a decis să nu îl mai caute o perioadă.

„În aprilie 2018, am simțit că nu mai pot rezista. I-am dat mesaj și i-am zis să iasă din casă. A fugit spre mine, m-a sărutat pasionat și apoi a plecat. A fost cel mai romantic lucru care mi s-a întâmplat. M-am simțit îngrozitor și i-am mărturisit soțului meu că sunt îndrăgostită de altcineva.”

Astfel, au decis să divorțeze, iar Louise și Stuart s-au mutat împreună.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61906926
Un avion F-16 s-a împușcat cu propriul tun. Armata nu știe cum s-a petrecut incidentul

Un avion de luptă F-16 s-a împușcat cu propriul tun în timpul unei manevre de antrenament. Pilotul a scăpat nevătămat în urma incidentului.

62036214
Un crocodil a murit din cauza stresului provocat de muzica de la o petrecere

Un exemplar dintr-o specie de crocodili în pericol a murit din cauza stresului provocat de zgomotul puternic provenit de la o petrecere organizată în apropierea rezervației. Incidentul a avut loc lângă orașul Chennai din India.

62036195
Pățania unei femei care a mințit că are cancer. Suma obținută din donații

Nicole Elkabbass, o englezoaică de 40 de ani, este acuzată de poliția din Kent că a susținut în mod fraudulos că este bolnavă de cancer pentru a obține bani din donații.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.