Povestea femeii care este alergică la „orice”, cu excepția a patru alimente. „Medicii au crezut că poate mă otrăvesc”

62440626

O femeie a suferit de malnutriție după ce un sindrom extrem de rar a făcut-o alergică la „aproape orice" - inclusiv la alimentele, cu excepția a patru.  

Amy Francis-Smith, în vârstă de 32 de ani, a început să aibă reacții alergice severe și neașteptate la alimente și la lucruri și activități de zi cu zi în 2015, scrie The Independent.

La un moment dat, a fost atât de rea starea ei, încât nu a putut mânca decât patru alimente - dovlecei, orez, pere și carne de vită - iar dieta sa restrictivă a lăsat-o subnutrită. Ea a descris mâncatul ca pe un „joc de noroc" - încercând să își dea seama ce poate și ce nu poate mânca.

Amy spune că a devenit alergică la apa carbogazoasă, la transportul în comun, la aparatele de împrospătare a aerului și chiar la căldură și frig.

„Am suferit de malnutriție, deoarece nu am putut mânca decât carne de vită, pere, dovlecei și orez timp de cel puțin șase luni. A sfârșit prin a fi un joc de noroc de fiecare dată când mâncam ceva. A fost foarte greu să aflu ce puteam și ce nu puteam mânca. A fost începutul unor ani foarte terifianți”, a povestit Amy, arhitect și specialist în design.

Când au apărut simptomele

Amy și-a dat seama pentru prima dată că ceva nu era în regulă când a început să reacționeze de fiecare dată când mânca lămâie sau alune. Când a mâncat niște roșii, ea a intrat în șoc anafilactic.

Acest lucru a dus rapid la reacții mai severe - iar la un moment dat a suferit de reacții 50 de zile la rând. Amy a fost nevoită să renunțe la cursul de masterat din Londra și să se întoarcă la casa familiei sale din Litchfield.

„Mi s-a frânt inima pentru că mi s-a întrerupt cariera și nu am putut câștiga niciun ban. Am încercat să mă întorc la muncă, dar nu a durat prea mult", a povestit ea.

Amy Francis-Smith

Amy a avut nevoie de doi ani pentru a primi un diagnostic.

„Am fost trimisă la clinici pentru alergii, dar mi se spunea că nu sunt alergică și că inventez. Medicii au crezut că poate mă otrăvesc intenționat sau că am o criză de sănătate mintală, dar dacă mâncam ceva, ajungeam în spital, așa că era real”, a mai spus ea.

Ce boală are

În 2017 a fost diagnosticată cu sindromul de activare a mastocitelor - care face ca o persoană să aibă simptome severe repetate de alergie.

De asemenea, a descoperit că avea boala Crohn și sindromul Ehlers-Danlos - un grup de tulburări ereditare care afectează țesuturile conjunctive ale corpului. Amy a reușit în cele din urmă să își învingă alergiile și reacțiile printr-o combinație de reducere a stresului, gestionarea alimentației sale și reducerea inflamației de pe piele.

„Mastocitele sunt în tot corpul tău - din nu știu ce motiv, al meu se activase. Ele eliberează substanțe chimice care provoacă umflături, erupții cutanate și probleme de respirație. Înseamnă că a afectat fiecare organ în parte. Ficatul meu nu mai funcționa - splina, vezica urinară erau distruse. Aveam probleme cu inima, îmi cădea părul, dinții mi se erodau mai repede decât ar fi trebuit. Picioarele și mâinile mele aveau neuropatie”, a mai posvestit Amy.

Cum a redus problemele

După multe încercări și erori, Amy a reușit să reintroducă alimente în dieta sa. Ea a explorat diferite modele de vindecare pentru a-și reduce inflamația și pentru a-și gestiona nutriția.

„Am fost susținută de părinții mei și de partenerul meu. Mi-a cruțat timpul să cercetez, să ascult podcast-uri, să citesc cărți, bloguri și să caut diferite tipuri de suplimente sau tratamente. A însemnat că, prin multe experimente, încercând nutriția, reducerea stresului și reducerea inflamației, am reușit în cele din urmă să-mi termin masteratul în arhitectură la Birmingham City University și să am un pic de bani care să intre. Niciodată nu m-am simțit mai bine. Nu cred că am mai avut vreodată acest nivel de sănătate în viața mea”, concluzionează Amy.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62441724
Reacția virală a unui olandez când a văzut „Străzile deschise” din București: „Oamenii își trăiesc viața la maximum”. VIDEO

Un vlogger olandez, aflat în București, a fost uimit să vadă o mulțime de oameni plimbându-se pe Calea Victoriei. Reacția lui a devenit virală în mediul online.

62440976
Ce mașină ți se potrivește în funcție de zodie. De la Lamborghini la Volkswagen, vezi dacă mașina visurilor tale e în listă

Relația dintre semnele noastre zodiacale și alegerile noastre de stil de viață, inclusiv preferințele pentru vehicule, este un subiect fascinant care a captivat de mult timp imaginația publicului.

62441624
Apariție rară pe Transfăgărășan. O pisică sălbatică a fost filmată de câțiva turiști

Apariție rară pe Transfăgărășan! O pisică sălbatică a fost filmată de câțiva turiști care erau cu mașina în zonă. Cel mai probabil, felina era în căutare de hrană.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.