Ordin de ministru pentru împușcarea cocoșilor de munte, blocat de instanță. Statul insistă că superbele păsări trebuie ucise

×
Publicitate

După luni de lupte în justitie, vânătoarea cocoșilor de munte a fost oprită din nou de instanță. Asta, după ce Ministerul Mediului dăduse undă verde pentru împușcarea păsărilor, după 11 ani de interdicție.  

Hotărârea magistraților, pronunțată în urma unei acțiuni deschise de un ONG, nu este definitivă, dar este executorie.

Principalul motiv pentru care se urmărește vânătoarea cocoșilor de munte ar fi banii, spun reprezentantii organizației non-guvernamentale.

O minune a naturii de 50 de ani, privită, de unii, doar ca trofeu. Cocoșul de munte este o pasăre impresionantă și greu de găsit, aflată, până nu demult, pe lista speciilor amenințate.

Iar pentru protecția lui, mai multe organizații se luptă cu oficialii pentru a opri vânătoarea. Acesta este al doilea an la rând când un ONG reușește să anuleze un ordin de ministru, pentru că împușcarea exemplarelor, spun specialiștii, se face mai mult pentru bani.

Potrivit organizației nonguvernamentale, un vânător trebuie să plătească pentru un cocoș de munte 1.700 de euro.

Claudiu Dumitru, președinte Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor: "Deci, pentru penajul extraordinar se vânează doar masculul și nu și femela, iar bineînțeles că finalitatea este ca întotdeauna aspectul comercial, deci e vorba de un trofeu. Cel mai grav este că această specie este într-o stare de conservare nefavorabilă".

Ordinul ministrului Mediului prevedea ca anul acesta, între 10 septembrie și 30 noiembrie, să fie ucise 261 de exemplare.

Cele mai multe păsări vizate de ordin sunt în județul Harghita. Urmează cele din Suceava, Mureș, Sibiu și Vâlcea.

Numărul cocoșilor de munte care ar fi trebuit împușcați în România

Harghita -45
Suceava -28
Mureș -23
Sibiu -22
Vâlcea -21
Hunedoara -19
Covasna -18
Brașov -16
Maramureș -12
Alba -11
Cluj -10
Bistrița - Năsăud -10
Neamț -9
Argeș -5
Gorj -4
Vrancea -4
Buzău -2
Dâmbovița -2

Sursă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministerul a numărat peste 13.000 de cocoși de munte, cifră contestată vehement de ecologiști

Marian Diaconu, președintele Federației Asociațiilor Vânătorești: "Există exemplare bătrâne, există exemplare bolnave, cinegeticianul are obligația de a le scoate din teren. Dacă nu le scoatem, putem agrava foarte mult, foarte mult situația unei specii, trebuie privită și ca un ajutor pentru acea specie. Ceea ce Ministerul Mediului a elaborat și a emis este un ordin perfect legal".

În 2023, potrivit Ministerului Mediului, au fost numărați peste 13.000 de cocoși de munte, deși numărul optim ar fi de 7.665 exemplare. Cifra este contestată vehement de ecologiști.

Evoluția efectivelor de cocoș de munte

2018 13.304 exemplare
2019 11.770 exemplare
2020 11.690 exemplare
2021 11.937 exemplare
2022 11.957 exemplare
2023 13.282 exemplare

Efectiv optim – 7.665 exemplare

Sursă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

În România, împușcarea cocoșilor de munte a fost interzisă în 2011.

Dan Dinu, realizator proiect "România Sălbatică": "Am fost foarte aproape de un cocoș, la trei metri distanță și am obținut o imagine foarte interesantă printre umbrele pădurii, care te poartă în lumea asta și de aia poate pentru noi e ușor de neînțeles cum cineva ar vrea să împuște aceste păsări și nu mai degrabă să le ocrotească".

Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor a contestat și ordinul care permite recoltarea urșilor din România, dar instanța a respins acțiunea.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62400866
Din cauza extremelor climatice, producţia mondială de vin a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 60 de ani

Din cauza extremelor climatice, producția mondială de vin va fi cea mai mică din ultimii 60 de ani. Podgorii cu tradiție din lume, din Italia și Spania, s-au confruntat cu pierderi mari din cauza îngețului timpuriu, a ploilor și secetei.

62400800
Copil de 14 ani prins la volanul unei mașini, în Suceava. Pasagera din dreapta era mama lui

Un copil de 14 ani a fost prins la volanul unei mașini în Suceava, iar pasagera din drepta era chiar mama lui. Femeia le-a spus polițiștilor că ea i-a dat voie fiului ei să conducă autoturismul, care pe deasupra avea și ITP și asigurarea expirate.

 

62400776
Momentul terifiant în care un avion cu pasageri se mișcă necontrolat pe pistă, la aterizare. VIDEO

Momente terifiante la bordul unui avion care transporta pasageri din Gran Canaria spre Lanzarote. O cameră de luat vederi a surprins momentul.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.