O tânără și-a ridicat fusta în fața oamenilor, în locuri aglomerate. Motivul experimentului. VIDEO

61918922

O tânără din Rusia s-a filmat în timp ce își ridica fustă, de bunăvoie, în faţa persoanelor care circulau prin gări sau în staţiile de metrou, pentru a sensibiliza publicul asupra fenomenului “upskirting”, în cadrul unui experiment social.

Această practică, “upskirting”, presupune ca străinii să le facă poze, într-un mod discret, sub fustă, femeilor care poartă acest obiect vestimentar.

De obicei, acest fenomen are loc în locurile aglomerate, în autobuze sau staţiile de metrou, conform The Sun

Anna Dovgalyuk, care s-a descris drept o activistă, nu a primit exact reacţiile la care se aştepta, atunci când şi-a ridicat fusta în faţă oamenilor. Aceste imagini fiind dedicate celor care aruncă câte-o privire sub fustele femeilor.

“Din partea femeilor care au devenit victimele voastre, poftim, acum aveţi ocazia să priviţi! Staţi departe de noi”, este mesajul clipului apărut într-o gară din Sankt Petersburg.

tanara metrou

În timp ce îşi ridica fusta în faţă străinilor, rămând doar în lenjeria intimă, aceștia priveau suprinşi. Imaginile a fost vizualizate de peste 1.4 milioane de ori.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61918919
Suporter blocat într-un zid, după ce a încercat să intre ilegal pe un stadion
Un suporter al echipei argentiniene Boca Juniors a rămas blocat într-un zid, timp de șase minute, după ce a încercat să intre ilegal pe stadionul Bombonera.
61918872
Un șef al mafiei siciliene i-a ordonat fiului său să-și omoare sora: A devenit informatoare
Un șef al mafiei siciliene i-a ordonat fiului său să-și asasineze sora, pe motiv că s-a îndrăgostit de un polițist, ceea ce ar fi contribuit la o condamnare a sa la închisoare.
61918774
S-au căsătorit după 53 de ani de relație. ”M-am îndrăgostit de el privind o fotografie”
După 53 de ani de relaţie, doi bunici din Bulgaria au decis că a venit momentul să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu. S-au îmbrăcat frumos şi au mers la biserică, unde şi-au făcut jurăminte de credinţă.