Misterul din interiorul mormântului lui Tutankhamon. Descoperirea a fost filmată

62077911
Daily Mirror

O cutie misterioasă găsită în mormântul faraonului egiptean Tutankhamon a fost deschisă pentru prima dată, chiar în timpul unei emisiuni televizate.

Artefactul vechi de 3.500 de ani a aparținut soției faraonului și era folosit pentru depozitarea veșmintelor. Lada este singurul obiect existent în lume care i-ar fi aparținut acesteia și a fost descoperită în urmă cu aproape 100 de ani, în Valea Regilor din Egipt, potrivit Mirror.co.uk.

Cufărul, dar și alte mii de comori, vor fi pregătite de arheologi pentru o expoziție ce va avea loc la Muzeul Egiptean din Cairo.

Deschiderea cufărului a fost filmată în timpul emisiunii Egypt's Greatest Treasure, însă lada s-a dovedit însă a fi goală.

"Este goală, dar poți să simți mirosul de lemn și rășină. Poți să simți mirosul istoriei. Încă este cel mai remarcabil lucru și ne încântă cu secretele sale", a spus gazda emisiunii, Bethany Hughes.

Autorităţile egiptene au prezentat în luna august sarcofagul din lemn aurit al lui Tutankhamon, aflat în curs de restaurare pentru prima dată de la descoperirea sa în 1922.

Lucrările de restaurare au început la jumătatea lunii iulie, după ce sarcofagul a fost mutat din Valea Regilor la Marele Muzeul Egiptean.

În secolul trecut au apărut mai multe fisuri la nivelul straturilor exterioare aurite, în special la cele din zona capacului şi bazei, potrivit oficialilor egipteni.

Tutankhamon a urcat pe tronul Egiptului când avea doar 9 ani și s-a căsătorit cu sora sa, Ankhesenamun, la scurt timp după ce a fost încoronat în anul 1332 î.e.n.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62077954
Un copil de 8 ani și-a cumpărat jocuri de 3.000 de lire. Reacția mamei lui

Un băiețel de 8 ani din Marea Britanie și-a cumpărat jocuri video în valoare de peste 3.000 de lire în câteva săptămâni, fără știrea mamei sale.

62077904
O tânără însărcinată se teme pentru viitorul ei. Fotografia publicată pe Instagram

O tânără însărcinată se teme pentru viitorul ei, după ce a postat pe Instagram o forografie considerată ”atrăgătoare”.

62077899
Parisul ar putea avea "taxiuri zburătoare" de anul viitor. Cât va costa o cursă

Înainte de final, aflaţi că la Paris, este în teste pe Sena, un așa-zis "taxi zburător", care are propulsie electrică, iar aripile de sub carenă, îl ridică deasupra apei.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.