O comună din Bistrița-Năsăud ar putea rămâne fără primar. Ce au descoperit autoritățile despre edil

×
Publicitate

O comună din Bistrița-Năsăud ar putea rămâne fără edil, după ce primarul a fost găsit incompatibil cu această funcție, de către Agenția Națională de Integritate.

Bărbatul ar fi închiriat, preferențial, unor rude, mai multe pășuni pentru hrana animalelor, însă povestea nu se oprește aici. Viceprimarul, care ar trebui să preia conducerea interimară a comunei, este cercetat și el pentru aceeași faptă.

Ioan Cămărășan este primar în comuna Silivașu de Câmpie din 2012. Acesta spune că, în 2015, Consiliul Local a hotărât ca pășunile să fie închiriate localnicilor pentru a aduce un venit la bugetul local. 83 de contracte s-au semnat la acea vreme cu toți cei care au îndeplinit condițiile, însă un an mai târziu primarul a fost înștiințat de Agenția Națioanală de Integritate că nu ar fi avut dreptul să închirieze firmei soției, fratelui, cumnatului și tatălui său acele suprafețe de pășune. De atunci a început un lung proces în tribunale și asta pentru că edilul susține că nu a greșit cu nimic.

Ioan Cămărășan, primarul comunei Silivașu de Câmpie: ”Vreau să înțeleagă că am semnat patru contracte în aceleași condiții în care le-am semnat pe cele 83. Dacă instanța spune că sunt vinovat, nici o problemă.”

Instanța a hotărât deja că primarul s-a aflat în conflict de interese și astfel, în curând, el va trebui să își părăsească funcția, după ce va primi ordinul prefectului. Ciudat este că cel care ar trebui să îi la locul, viceprimarul, se află în aceeași situație, doar că acesta își va primi sentința luna viitoare.

Cornea Avram Ucu, viceprimarul comunei Silivașu de Câmpie: ”Nu și-a dat seama ce face. Nu a fost favorizat nici eu, nici el. Am luat aceeași suprafață cum a luat fiecare om din localitate, pe cap de animal.”

În localitate, părerile sătenilor sunt împărțite.

Localnic: ”Să fie legea, lege și atunci se rezolvă toate, că toți sunt hoți.”

Localnic: ”La fiecare, în egală măsură, a dat, așa că și taică-su a beneficiat, nu pentru că a făcut un abuz, a fost în drept și a trebuit să îi dea. Sincer, mie îmi pare rău.”

Dacă și viceprimarul va fi găsit vinovat, atunci Consiliul Local va trebui să hotărască cine anume va continua să conducă Primăria până la organizarea de alegeri anticipate.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62223432
O profesoară de la liceul din Topoloveni, antivaccinistă declarată, a murit de COVID

O profesoară de la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din oraşul argeşean Topoloveni a murit, aparent din cauza infecţiei cu virusului SARS-CoV-2. Femeia, care o îngrijea pe mama sa bolnavă de coronavirus, a refuzat să fie testată.

62223656
Avertismentul unei companii de transport: Cadourile de Crăciun vor ajunge abia de Paşte

Criza provocată de China se extinde în toată Europa şi, implicit, în România, cu efecte care se răsfrâng în timpii de livrare ai produselor, avertizează Octavian Blăjan, CEO-ul casei de expediţii Euro Team Gb Spedition, potrivit unui comunicat.

62223612
Carnea „crescută” în laborator, produsă de o companie americană. Cotlet de porc și rasol de vită, la recipient

În viitorul nu chiar îndepărtat, oamenii vor putea să cumpere cotlet de porc și rasol de vită din... laborator, nu de la măcelărie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.