Metoda "accidentul". Cum a fost păcălită o bătrână din Neamț să plătească 6.000 de euro

×
Publicitate

Câţiva escroci au reuşit să ia 6.000 de euro de la o femeie de 83 de ani, din Neamţ, prin metoda "accidentul". Bătrâna păgubită a aflat că a fost înşelată abia în momentul în care poliţiştii i-au adus banii înapoi.

Femeia în vârstă de 83 de ani a primit un telefon care o anunţă că o rudă de a ei a suferit un accident şi are nevoie de bani pentru o operaţie complicată.

Fără să bănuiască nimic ea a dat unui bărbat care a venit la poarta ei toţi banii pe care îi avea în casa cu speranţa că îi salvează viaţa cuscrei sale.

Femeia a avut însă o surpriză când poliţiştii i-au bătut la poartă şi i-au spus că i-au recuperat banii.

Indivizii au mai încercat aceeaşi metodă şi la alte 4 victime. O femeie în vârstă de 77 de ani a fost la un pas să fie şi ea păcălită. A fost inspirată şi şi-a sunat rudele.

Vecinii sunt convinşi că escrocii au ajutor din zonă.

Ioan Dumitrache: "Cineva care îi cunoaşte le transmite lor, şi e mâna în mână cu ei, că altfel nu se poate. De exemplu eu nu am cum să ştiu că este unchiul meu e acolo şi poate nici nu ştiu data când e născut el. Tot cineva care are datele."

Poliţiştii au organizat un filtru şi au reuşit să oprească maşina cu care escrocii se deplasau.

Dimitrie Mocanu - IJP Neamț: "Poliţiştii din cadrul secţiei rurale Săvineşti au probat activitatea infracţională a unei tinere de 18 ani şi a unui bărbat de 39 de ani din Iaşi bănuiţi de comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti şi restituit femeii."

Cei 2 complici, vor fi cercetaţi însă în stare de libertate.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62121733
Poveste emoționantă. Gemenii care au murit la distanță de un deceniu din cauza pandemiilor
Philip Kahn, un bărbat în vârstă de 101 ani, a murit răpus de coronavirus, la un secol distanță de moartea fratelui său geamăn, decedat în timpul pandemiei de gripă spaniolă.
62121731
Cum s-a folosit de pretextul pandemiei de coronavirus, pentru a nu fi arestat. Mesajul inedit al autorităților
Un bărbat din Florida a încercat să păcălească autoritățile, punând un semn improvizat pe ușa lui, pretinzând că este infectat cu coronavirus.
62121574
Petrecere cu grătar în curtea casei, în județul Suceava. Amenzile primite de săteni
Mai mulți săteni dintr-o comună suceveană care au participat la un grătar, în a doua zi de Paște, au primit amenzi în valoare de 135.000 de lei.