Medicul din Mureș care nu a mers să salveze un bărbat pentru că i se termina programul profesează fără probleme

×
Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis o sesizare scrisă polițiștilor din Mureș, după ce un medic ar fi refuzat să meargă la un caz pentru că se apropia de terminarea programului.  

În urma incidentului, un pacient a murit, iar procurorii vor să vadă acum dacă el putea fi salvat, dar s-a stins pentru că nu a beneficiat de asistență de specialitate. Între timp, doctorul continuă să lucreze la Serviciul Județean de Ambulanță.

Ancheta polițiștilor a început la o lună de când un pacient a murit, după ce un doctor ar fi refuzat să se deplaseze la o solicitare medicală într-un caz deosebit de grav.

Departamentul pentru Situații de Urgență a trimis raportul în urma controlului efectuat în acest caz.

Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș: ”Incidentul a avut loc la mijlocul lunii octombrie. Victima, un bărbat de 85 de ani din Cristești, s-a înecat cu mâncare. Familia și vecinii au cerut ajutor imediat”.

Ar fi sunat la 112, iar prin dispecerat s-a cerut venirea unei ambulanțe cu medic. Doar că doctorul ar fi refuzat deplasarea pe motiv că i se termină programul de lucru, iar la caz ar fi ajuns doar asistenții. Din nefericire, bătrânul s-a stins.

După eveniment, au fost deschise mai multe controale, deocamdată fără rezultat.

Anonim, SAJ Mureș: ”Toată sarcina a fost plasată de manager către Colegiul Medicilor, dânsul a fost adus la o comisie de disciplină. Profesează în continuare ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nu a fost suspendat”.

Polițiștii și procurorii au început acum instrumentarea cazului.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62499399
O fată de 18 ani din București și fiica ei de doar 3 ani au fost date dispărute după ce au plecat de acasă
Poliţiştii Capitalei fac apel la cetăţeni pentru găsirea unei tinere de 18 ani care a fost dată dispărută, luni, împreună cu fiica sa de trei ani, de la domiciliul din Sectorul 2.
62499298
15 mașini s-au tamponat rând pe rând, în Alba Iulia. Șoferii acuză autoritățile că nu au împrăștiat material antiderapant
Un carambol în care au fost implicate 15 mașini a avut loc pe o stradă din Alba Iulia după ce carosabilul a fost acoperit de un strat subțire de polei. Nimeni nu a fost rănit.
62499382
Momentul în care doi tineri se urcă pe capota unei maşini, în Bacău, și apoi fac accident. „Ce distracţie o mai fi şi asta?”
Doi tineri au fost filmaţi când se urcă pe capota unei maşini, în judeţul Bacău, iar apoi maşina face accident. Unul dintre cei doi a fost grav rănit şi urmează să fie operat. Şoferul a fugit iniţial de la locul accidentului, dar a fost prins.