Maraton al degustărilor de vinuri pe muzica unei orchestre, la Iași. Evenimentul a durat șase ore

×
Publicitate

Festival al gusturilor fine, în acest weekend, la Iași. Cunoscători, dar și oameni dornici de experiențe noi au participat la degustări de vinuri. Licorile au fost acompaniate de mâncare fină și de muzica unei orchestre.

Pe acordurile muzicii live s-a derulat timp de 6 ore, un maraton al degustărilor. 16 crame autohtone și-au prezentat oferta. Pentru că vara e în toi, vedete au fost vinurile albe şi spumantele.

Fiecare vin are o poveste, savurată de oaspeti odată cu licoarea.

Femeie: „Noi am cam frecventat în ultimul timp degustările de vinuri, petrecerile și e drăguț, ne place”.

Au fost sortimente şi pentru cei mai pretenţioşi.

Femeie: „Eu cam cum este starea mea de spirit, spumant, alb, roze, roșii un pic mai spre sfârșit”.

Pe lângă vin, oaspeții au savurat și preparate cu specific internaţional.

Dora Morhan, director de marketing: „Avem pregătite multe pașapoarte, unul gastronomic pentru că avem un periplu: mergem în Asia, în Italia, în Franța. Șase ore de delicii culinare, vinuri, muzică live, totul ca un precursor a unei vacanțe estivale de vis”.

Bitele de acces s-au vândut cu 150 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62360377
O ursoiacă a plecat la plimbare cu puii prin Azuga, pe o ploaie torențială. Mesajele RO-Alert se țin lanț în plină zi
Pe o ploaie torențială, o ursoaică a plecat la plimbare cu puii, prin oraș.
62360284
O femeie s-a căsătorit din greșeală cu vărul ei. Ce se întâmplat după 10 ani, când au aflat că sunt rude. FOTO
O femeie din statul american Colorado s-a căsătorit cu vărul ei, fără să știe că sunt rude. A aflat abia la câțiva ani după nuntă, dar spune că nu va divorța niciodată, deși mulți le spun că relația lor este „tulburătoare”.
62360247
Festival dedicat iei, în comuna lui Brâncuși. Femeile au avut ocazia să învețe cum se brodează o ie
Ia tradițională a fost sâmbătă în centrul atenției în comuna lui Brâncuși - la Hobița, în județul Gorj. În ultimii 6 ani, în 24 iunie, de Ziua Universală a Iei, acolo este organizat un festival dedicat acestui obiect vestimentar.