Lista eroilor de război din România modernă. Peste 1.400.000 de oameni au pierit în timpul luptelor din patru mari războaie

62344271
Shutterstock

Patru mari războaie care au lovit România au dus la pierderi uriașe în rândul civililor și al militarilor.

Pierderile înregistraste de România în Războiul de Independență, al Doilea Război Balcanic, Primul și al Doilea Război Mondial se ridică la peste 1.400.000 de oameni, din care cel puțin 400.000 de militari, potrivit Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Decesele au fost înregistrate în timpul sau din cauza conflictelor menționate, în condiții de luptă sau în prizonierat.

Evidențele nominale a celor peste 100.000 de morți de război români identificați pot fi consultate AICI sau în documentul de mai jos.

La finele lunii martie în România erau înregistrate ca „veterani de război, invalizi și văduve de război” 21.599 de persoane în sistemul național de pensii de stat, cu o pensie medie de 853 lei.

Conform legii 341/2004 lor li se adaugă aproape 13.000 de persoane care beneficiază de pensie „de Revoluție” (1989), în medie de 1.901 lei pe lună (de 2,4 ori mai mare decât cea acordată veteranilor de război, invalizilor și văduvelor acestora).

Un general cu patru stele, în rezervă, poate ajunge la o pensie de circa 18.000 de lei (cazul premierului Nicolae Ciucă).

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62344213
Un aisberg falic a făcut toată planeta să râdă: Și nu era fake

Un fotograf canadian care se plimba pe țărmul oceanului a surprins o apariție neobișnuită: un aisberg de nouă metri înălțime cu forma unui falus.

 

62344158
Momentul în care un Ferrari de 600.000 de dolari gonește pe străzi și se izbește de două mașini. VIDEO

Un Ferrari de 600.000 de dolari s-a făcut praf după ce a intrat violent într-o mașină care circula regulamentar și care a fost proiectată într-un alt autoturism, potrivit The Sun.

62344101
Imagini rare pe litoral. Cinci delfini au făcut spectacol pe plaja din Vama Veche, spre încântarea turiștilor

Imagini rare au fost surprinse luni pe litoral! Turiștii care și-au petrecut ziua pe plaja din Vama Veche au avut parte de o vizită inedită.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.