Italieni înșelați de o deținută din Republica Moldova: Le cerea bani și le promitea că se va căsători cu ei

61924770

Un italian care își căuta jumătatea pe Internet a fost păcălit de o deținută din Republica Moldova. El susține că femeia i-a cerut 200 de euro, sub pretextul că are nevoie de bani ca să ajungă la el, în Italia.

 

Femeia, care s-a prezentat drept Rodica, i-a spus bărbatului că locuiește într-un sat din Republica Moldova, că este văduvă și că se ocupă de creșterea unei fetițe. Ea și bărbatul au vorbit de multe ori a telefon și, în cele din urmăm a acceptat să meargă la el, însă i-a mărturisit că nu are bani, astfel că bărbatul i-a trimis de euro, potrivit Deschide.md.

„Am fost convins prin faptul că nu a solicitat o sumă mare. Ne-am înţeles să vină, să ne cunoaştem, iar dacă relaţia avea să meargă, să ne căsătorim. Am o vecină care s-a căsătorit cu un bărbat, pe care l-a cunoscut când era la închisoare. Rodica putea să-mi spună adevărul, aş fi înţeles, dar aşa, s-a jucat cu sentimentele mele”, a mărturisit el.

Bărbatul ar mai fi identificat alți cinci bărbați care ar fi fost înșelați de femeie.

Rodica Chireaeva a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare pentru furt. Totodată, ea a fost la un pas să se căsătorească cu un irlandez, care a acceptat ca nunta să vină la Chișinău și să organizeze ceremonia chiar în penitenciar. Cu toate acestea, evenimentul nu mai avut loc, din cauză că mireasa nu avea buletin de identitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61924767
O familie a descoperit un piton în baie. Reptila stătea la un metru de copil
O familia din Seattle a făcut o descoperire mai puțin obișnuită, după ce au găsit în baia apartamentului lor un piton.
61924762
Un american, captiv în mașina de gunoi, a fost salvat de pomperi. VIDEO
Pompierii americani au avut nevoie de două ore pentru a reuși să salveze un bărbat, după ce acesta a rămas captiv într-un camion de gunoi.
61924755
Aeronavă militară, probleme la aterizare din cauza vântului puternic. VIDEO
Vântul puternic i-a pus în dificultate pe piloții unui zbor militar, după ce aeronava nu a mai avut stabilitate la aterizare.