Întâi octombrie, ziua luptei împotriva cancerului la sân. Mihaela Geoană: „Niciodată nu este prea devreme pentru prevenție”

×
Publicitate

Prima zi de octombrie aduce în atenție și lupta împotriva cancerului de sân. În această seară mai multe clădiri din țară sunt luminate în roz - culoarea speranței.

Reprezentanții Fundației „Renașterea”, dar și autoritățile trag astfel un semnal de alarmă asupra importanței prevenției și depistării din timp a acestei boli, care ucide anual peste 3 mii de femei numai în România.
În București, Palatul CEC va fi iluminat în roz.

Mihaela Geoană, fondator al fundației Renașterea: „Este a douăzeci și doua oară când, la întâi octombrie, în România, rozul îmbracă o clădire simbol, transmițând tuturor celor care ne urmăresc faptul că prevenția salvează vieți.

În această seară, Palatul Cec, o clădire monument pentru România, va deveni mesagerul campaniei noastre.

Astăzi, Ziua Națională de Luptă împotriva Cancerului de Sân le reamintim tuturor femeilor că un control medical anual le poate salva viața.

În acest an ne adresăm tuturor generațiilor și mai ales tinerilor. Le spunem că niciodată nu este prea devreme pentru prevenție și pentru a avea un stil de viață sănătos. În fiecare etapă a vieții trebuie să facem controalele medicale recomandate. Acestea ne pot salva viața.”

Ambasadoarea noastră, Andreea Esca, nu a putut fi astăzi alături de noi, dar alături de mine se află una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale tinerii generații, care prin exemplul mamei și al bunicii sale a învățat despre importanța prevenției și a controalelor medicale, Alexia Eram.”

Alexia Eram: „Sunt extrem de fericită să continui misiunea bunicii mele, asistentă medicală la Institutul Oncologic din București, a mamei, care de 21 de ani susține și militează pentru sănătatea femeii, pentru acces la prevenție, diagnostic și tratamente.

Le rog pe toate tinerele din România să meargă la controale medicale și să le convingă și pe mamele, mătușile, bunicile lor, prietenele lor să pătreze sănătatea.

Așa că haideți să aprindem împreună lumina roz a speranței!”

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62292211
Premieră la o grădină zoologică din Anglia, unde s-au născut tripleți de fossa. Specia de mamifere este foarte rară

Trei animăluțe dintr-o specie de mamifer carnivor originar din Madagascar sunt vedete la grădina zoologică Chester din Anglia.

62292215
Târg de adopții pe insula Lacul Morii. Zeci de cățeluși și pisici așteaptă să fie luați acasă

În București, zeci de cățeluși și pisici fără stăpân și-au găsit sâmbătă o familie. Duminică alte câteva zeci de animăluțe așteaptă să fie adoptate la târgul de pe insula lacul Morii din cartierul Crângași.

62292207
Momentul șocant când o tânără este spulberată de roller coaster. Bărbatul care a filmat are insomnii. VIDEO

O tânără este în stare critică după ce a fost lovită violent de un rollercoaster, într-un parc de distracții din Melbourne, Australia. Tânăra a pătruns între șine și încerca să recupereze un telefon, când a fost spulberată de tren.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.