Incendiu de proporții pe un câmp de lângă Cluj-Napoca. Oamenii au sunat panicați la 112

×
Publicitate

Un incendiu de proporții a cuprins marți seară un câmp, aflat la aproximativ un kilometru de intrarea în municipiul Cluj-Napoca și la doar câteva sute de metri de casele oamenilor.

Focul a izbucnit în jurul orei 19, pe o parcelă de teren de lângă strada Soporului. De acolo s-a extins pe întreg câmpul, plin de iarbă uscată. Cei care locuiesc în zonă au sunat panicați la 112, iar pompierii au trimis trei echipaje de intervenție, care au reușit să stingă incendiul în trei ore.

Flăcările erau atât de puternice, încât se vedeau de la kilometri distanță, din oraș, iar un martor chiar a surprins incendiul din avion.

Câteva hectare de teren au fost pârjolite. Cel mai probabil a fost vorba despre un foc în aer liber, scăpat de sub control.

În jur de 20 de incendii de vegetație au avut loc în județ, doar marți. Pompierii au atras de mai multe ori atenția că focul în spații deschise poate duce la adevărate tragedii, mai ales dacă bate vântul. În această perioadă, oamenii obișnuiesc să ardă miriștile, pentru a scăpa de iarba uscată.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62248240
Un incendiu violent a izbucnit în Topoloveni. O casă a ars ca o torță

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la o gospodărie din orașul Topoloveni, Argeș.

62248184
Schema prin care o rețea de interlopi a falsificat actele de înmatriculare a peste 2.800 de mașini din Ilfov și Dâmbovița

O reţea de interlopi din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa a reuşit să falsifice actele de înmatriculare a peste 2800 de maşini, spun anchetatorii. Aceste autoturisme au reprezentat 10% din totalul celor înmatriculate într-un an în Ilfov.

62248124
Caraş-Severin: Arme deţinute ilegal de un bărbat, găsite după ce acesta a ajuns la spital, cu o rană la cap

Poliţia oraşului Oraviţa a ridicat de la domiciliul unui bărbat de 60 de ani din comuna Ciclova Română mai multe arme deţinute ilegal.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.