I-a trimis șefului său un mesaj ciudat din greșeală. Răspunsul primit de femeie

62088846

O tânără din Marea Britanie a avut parte de o experiență jenantă, după ce i-a trimis noului său manager un mesaj total nepotrivit.

 

Issie Carmody i-a trimis noului său șef un mesaj cu un emoticon care ilustrează un porc ce spune că vrea să mănânce un preparat chinezesc. Mesajul trebuia să ajungă, de fapt, la iubitul său.

Femeia își cunoscuse managerul de numai două zile și s-a simțit jenată în moment în care a realizat ce greșeală a făcut. Cu toate acestea, Issie a povestit pe rețelele de socializare experiența sa, potrivit Metro. 

„Am vrut să-i trimit iubitului meu un Animoji cu mine, ca un porc, spunând că vreau mâncare chinezească. Dar din greșeală, l-am trimis noului meu manager”, povesteste femeia, care i-a cerut scuze șefului său în momentul în care a realizat ce a făcut.

Din fericire, șeful ei a văzut partea amuzantă a mesajului și nu a certat-o deloc pe Issie. ”Sper că iubitul tău își va aduce mâncarea chinezească”.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62088839
Cum arată rochiile din ciocolată prezentate la un festival de modă din Paris
Ținute vestimentare frumoase, elegante și, mai ales, dulci. La Paris a avut loc o paradă a modei creată din ciocolată.
62088773
O femeie a găsit un dinte în mâncarea comandată de la un cunoscut restaurant
O femeie din Marea Britanie acuză că a găsit un dinte uman în mâncarea comandată de la un restaurant chinezesc. 
62088723
A căzut de pe stânci şi a murit când iubitul ei i-a propus să se mute împreună
O tânără de 29 de ani a murit după ce a căzut de pe  stâncile din apropierea unei cascade din Mare Britanie, de la o înălțime de aproape 20 de metri.