Femeie recuperată de salvamontiştii din Bihor, după ce a căzut pe un bolovan. Avertismentul salvatorilor montani

×
Publicitate

O turistă din București a fost salvată în timp ce se afla pe o vale din Munții Piatra Craiului. Femeia de 25 de ani a alunecat pe traseu și a căzut pe un bolovan, acuzând dureri care nu îi mai permiteau să se deplaseze.

Salvamontiștii au ajuns la grupul tinerei, au scos victima de pe vale pe o targă și au predat-o elicopterului SMURD cu care a fost transportată la Oradea.

Turista era în excursie cu mai mulți prieteni și, deși se aflau pe o vale abruptă, într-o zonă izolată, colegii ei au reușit să sune la 112 și să ceară ajutorul.

Istvan Pinter, președinte Salvamont-Salvaspeo Bihor: Era pe o vale închisă, cu semnal telefonic destul de slab, dar a reușit să alarmeze echipa, prin intermediul dispeceratului 112. Era cu însoțitori, au dat coordonatele locației, unde se aflau.

Dr. Hadrian Borcea, șef UPU Oradea: A suferit o fractură a aripii iliace, deci un os de la nivelul bazinului, care nu a pus probleme medicale deosebite, cu excepția durerii și a tratamentului anti-algic. A rămas internată, mai mult, pentru acest tratament și pentru faptul că era din București, nu putea să pornească așa la drum.

Avertismentul salvamontiștilor

Salvatorii montani atrag atenția, din nou, turiștilor, asupra câtorva elemente de asigurare în cazul expedițiilor montane.

Președinte Salvamont-Salvaspeo Bihor: Să se intereseze asupra stării traseului, asupra condițiilor meteo, să folosească echipament corespunzător, din punct de vedere tehnic, să-și dozeze forțele și să abordeze traseele în funcție de capacitățile fizice și capacitățile tehnice.

Tânăra de 25 de ani a fost preluată de medicii Spitalului de Urgențe din Oradea și este in stare bună acum.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62271830
Un urs de mari dimensiuni a apărut în Bușteni. Animalul a fost lovit ușor de un autoturism

La Bușteni, un urs de mari dimensiuni și-a facut apariția, miercuri dimineață, chiar, în centrul orașului.

62271824
Șoferul unei dube de Servicii Funerare a mers la RAR pentru ITP. Inspectorii s-au îngrozit când s-au uitat sub caroserie

Registrul Auto Român a semnalat pe contul de Facebook cazul unui șofer care s-a prezentat la inspecția perioadică cu o dubă de Servicii Funerare reparată cu spumă și carton.

62271819
Doi copii plimbați în portbagaj, la Iași, filmați de șoferul din spate. Ce a pățit tatăl acestora

Doi copii în portbagajul unei mașini au fost plimbați prin Iași, iar imaginile au ajuns virale pe internet. S-au format repede două tabere: utilizatori care îi critică și cei care le iau apărarea părinților.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.