Electric Castle a prins culoare după zilele ploioase. Ținute spectaculoase, cozi la poze și energie maximă pe scenă

×
Publicitate

Prima zi fără ploaie la Electric Castle a scos la iveală ținute și accesorii sofisticate, pentru că oamenii au renunțat în sfârșit la cizme și pelerine.

S-au format cozi la zonele de poze unde toți au vrut să-și facă fotografii din toate unghiurile. Mulți au profitat de vremea bună și s-au bucurat de concerte stând pe iarbă. Însă atmosfera a atins punctul culminant după miezul nopții.

Concertul trupei Bosquito a fost acompaniat de fanii care au dansat și au fredonat nostalgic fiecare piesă.

Dacă până acum pelerina și cizmele făceau parte din decor, sâmbătă totul a prins culoare.

Petrecăreții au vrut amintiri cu aceste ținute, așa că în zonele amenajate pentru poze s-au format cozi. S-a stat la coadă și pentru premii surpriză. Între timp, s-a jucat badminton, chiar în mijlocul festivalului.

Băiat: „Foarte fain, recomand. Cine nu a încercat, să vină”.

Puțin după miezul nopții, cântărețul britanic Yungblud a ridicat energia la maximum pe scena principală. Artistul a interacționat cu fanii inclusiv în limba română.

Tot pe scena principală a urcat și trupa britanică Rudimental. În ultima seară de festival, cel mai așteptat artist este cântărețul de reggae jamaicano-american Shaggy.

Artistul se bucură de un val nou de popularitate, după ce vechile sale piese au devenit virale pe TikTok.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62561255
O capsulă de 9 mp din faimosul Turn Nakagin, restaurată și expusă. Cum trăiau locatarii în mini-locuințele din Tokyo
Timp de o jumătate de secol, capitala japoneză Tokyo s-a mândrit cu una dintre cele mai ciudate clădiri din lume: un turn alcătuit din capsule locuite.
62561213
Peste 130 de străini au venit la Iași să descopere limba și cultura română: „Aici au fost Creangă, Eminescu”
Peste 130 de de străini din toată lumea sunt în aceste zile în Iași pentru a studia cultura și limba română. Sunt din Republica Moldova, Turcia sau Potrugalia, dar au venit și din îndepărtata Asie: Japonia ori Coreea de Sud.
61821306
Sfântul Ilie se sărbătorește pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte, duminică, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.