Doi afgani au sunat disperați la 112, spunând că sunt încuiaţi într-un camion şi se sufocă

×
Publicitate

Doi cetățeni afgani, care călătoreau fraudulos în țara noastră, au trăit o experiență traumatizantă.

Tinerii, de 18, respectiv 23 de ani, au sunat la 112 şi au anunţat că sunt într-un camion, undeva în România, că nu mai au aer şi că se sufocă.

Imediat, poliţiştii s-au mobilizat pentru a-i salva. Agenţii au organizat filtre şi au oprit toate vehiculele de marfă aflate în trafic pe raza judeţului Damboviţa.

Aşa au dat de cei doi, pe o şosea din Titu, înghesuiţi în remorca unui camion condus de un cetăţean turc, care se îndrepta către fabrica de frigidere de la Găeşti.

Cei doi tineri afgani ar fi plătit zece mii de euro, câte cinci mii de fiecare, pentru a fi duși din Turcia în Franța. Numai că drumeția lor s-a oprit la Titu, în județul Dâmbovița, după ce au apelat numărul de urgență 112 și au cerut cu disperare ajutor, pentru că nu mai puteau respira.

Din fericire, polițiștii au reușit să îi găsească la timp pe cei doi cetățeni afgani. Aceștia se aflau ascunși în spatele unor cutii. Au fost preluați de acolo, duși la unitatea de primiri urgențe și, din fericire, acum sunt în afara pericolului.

Serviciul de Telecomunicații Speciale le-a transmis polițiștilor că semnalul venea din zona Tărtășești, din Dâmbovița. Numai că TIR-ul în care se aflau cei doi a fost depistat la aproape 20 de kilometri depărtare, pe Drumul Național 7, la intrarea în orașul Titu. Fugarii povestesc că au plecat din țara lor din cauza războiului și că erau în căutarea liniștii și a unui trai mai bun.

Cetățean afgan: „La noi în țară e război, vrem o viață în siguranță. Acolo nu e în siguranță pentru noi. E mare pericol. Vrem să ne salvăm."

Șoferul camionului, un cetățean turc, susține că nu ar fi știut de existența celor doi afgani în remorca pe care o tracta. Polițiștii au aflat însă, că lucrurile nu stăteau așa.

Reporter: „Ce căutau cei doi în TIR-ul dumneavostră?”

Șofer TIR: „Nu știu! București-Găești.”

Reporter: „De unde i-ați luat?”

Șofer TIR: „București.”

Reporter: „Unde erau? Pe drum?”

Șofer: „Nu, parcare. Erau în parcare. Acolo, Găești.”

Reporter: „Știați că sunt la dumneavoastră în TIR?”

Șofer: „Asta știu.”

Reporter: „V-au dat bani?”

Șofer: „Nu, nu!”

Reporter: „Aveau aer în interior acolo?”

Șofer: „Nu știu!"

Cei doi afgani au fost audiați și preluați de cei de la Serviciul pentru Imigranți. Au fost duși într-un centru, unde au primit hrană și adăpost pentru zilele următoare, până când vor fi repatriați.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62130718
Ce s-a întâmplat când patru rechini s-au apropiat de o plajă plină de oameni, în Miami

Plaja din Miami a fost redeschisă după o pauză de 3 luni din cauza pandemiei, dar în prima zi localnicii au avut parte de câțiva vizitatori nepoftiți.

62130717
Un copil cu autism a supraviețuit două zile singur în sălbăticia australiană. Cum a fost găsit

Un băiat de 14 ani cu autism a reuşit să supravieţuiască de unul singur timp de două zile în sălbăticia australiană.

62130659
Imagini spectaculoase din Australia. Cum arată cel mai mare lac de acumulare golit. VIDEO

Cel mai mare lac de acumulare din Australia a fost golit, în mod deliberat, pentru lucrări de consolidare a barajului.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.