Deșeuri aduse ilegal din Italia, aruncate într-un sat din Bihor. Oamenii spun că sunt periculoase

×
Publicitate

Tone de gunoaie aduse ilegal din Italia au fost depozitate într-un sat din județul Bihor, la câțiva metri de casele oamenilor. Terorizați de miros și de rozătoare, sătenii au sesizat autoritățile.

 

Luați la întrebări de Garda de Mediu, reprezentanții firmei care a adus gunoiul în țară susțin că acesta urma să fie reciclat. Dar n-au instalațiile necesare, spun comisarii. Pe numele societății a fost depusă plângere penală.

Mai mulți locuitori din comuna Sâniob, județul Bihor, se plâng că o firmă a depozitat gunoaie chiar lângă casele lor. Mai ales în zilele călduroase, mirosul devine insuportabil și au apărut și șobolanii.

„Vă dați seama, nici 20 de metri de casă nu este și deja se simte mirosul. Știu că la începutul lui decembrie sau ianuarie au venit. Zece camioane au venit. Am făcut reclamație la primărie, toate vecinele, că nu se poate așa ceva. Noi plătim gunoaie și trebuie să sortăm gunoaie, și una aduce aici chiar din Italia".

„- Ne deranjează mai tare pentru că o să fie plin de șobolani, și-atuncea noi nu mai scăpam de ei.
- Se simte miros sau ce se simte?
- Păi, se simte, că zice că este și ceva praf de spălat, nu știu ce este pe-acolo, ceva seringi
".

Primarul spune că s-a trezit pur și simplu cu gunoaiele în sat.

Ing. Zatyko Jacint, primar comuna Sâniob: „Aici n-a fost întrebat nimeni. Numai m-am trezit într-o zi că vin deșeurile. Am ajuns și pe la București, la domnul ministru Tantzos Barna, unde am primit și sprijinul. În urma verificării, au fost descoperite 200 de tone de deșeuri, care, în totalitate, au venit din Italia. Ei zic că nu-s deșeuri periculoase dar eu am auzit, și am văzut și poze, unde sunt și seringi, și material pentru injecții. Am verificat și eu, prin Google, firmele respective care au predat deșeurile, și din 10 firme, 3 se ocupă cu deșeuri periculoase”.

 

Plângere penală pe numele firmei

 

Garda de Mediu a trimis comisarii pe teren.

Monica Crișan: „Deșeuri de plastic și cauciuc. În timpul controlului, administratorul societăți a declarat că a adus în țară aceste deșeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deține niciun fel de instalație sau alte dotări".

Activiștii de mediu spun că străinii trimit resturile lor în România pentru că legile de aici sunt foarte blânde.

George Togor, activist de mediu: ”Cei care fac așa ceva, probabil că au în minte că asta poate fi o afacere și al doilea aspect este că, din păcate, la noi, reglementările nu sunt suficient de drastice".

Reprezentanții firmei care a depozitat deșeurile au refuzat să comenteze situația. Pe numele societății, Garda de Mediu Bihor a depus plângere penală.

În ultimii doi ani, Garda de Mediu a descoperit, la nivel național, numeroase transporturi ilegale de gunoaie. Resturile, care intră clandestin în țară, sunt aruncate pe câmpuri sau arse în fabricile de ciment, spun activiștii de mediu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62185049
Un bărbat rătăcit în munți a fost salvat cu ajutorul a două fotografii. Ce era în ele

Un bărbat rătăcit în munți, în California, a fost găsit de salvatori cu ajutorul unor fotografii făcute cu telefonul.

62185045
Un scafandru a descoperit o verighetă pe fundul unui râu. Ce a făcut pentru a găsi proprietarul

O verighetă din aur a ajuns din nou la proprietar, cu ajutorul unui scafandru care caută obiecte pierdute în adâncuri.

62185003
Un șofer a fost păcălit de o aplicație și a ajuns pe un pod care s-a surpat cu el

Un camion încărcat cu pietriș a rupt un pod din Dâmbovița și a rămas suspendat. Un martor a surprins momentul în care podul cedează.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.