Descoperire inedită într-un mormânt egiptean. Ce s-a găsit printre artefacte

62035503
AFP

Sute de șoareci mumificați se numără printre obiectele descoperite într-un mormânt descoperit recent lângă orașul egiptean Sohag.

Șoarecii și alte animale înconjurau două corpuri umane mumificate, iar camera de înmormântare conține picturi detaliate despre procesiuni funerare și oameni care lucrează pe câmp, scrie BBC.

Experții spun că mormântul are peste 2000 de ani și se crede a fi locul de odihnă al unui înalt funcționar numit Tutu și al soției sale. A fost descoperit în luna octombrie, când contrabandiștii au fost prinși săpând ilegal după artefacte.

Ministerul egiptean al Antichităților speră că descoperirile vor atrage vizitatorii în orașul din deșert, aflat la 390 km sud de Cairo, în apropierea Nilului.

Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem de Antichități din Egipt, a declarat că este un "mormânt frumos și colorat" și "una dintre cele mai interesante descoperiri din zonă". De la revolta din 2011, instabilitatea politică și insecuritatea țării au lovit industria turismului. Ministerul speră că această nouă atracție va ajuta la atragerea vizitatorilor înapoi.

Ce s-a găsit printre artefacte

Trupurile mumificate ale unei femei și un băiat, ambii din epoca Ptolemeică au fost expuse în fața mormântului. Femeia se crede că avea între 35 și 50 de ani când a murit în timp ce băiatul avea 12-14 ani.

Mai mult de 50 de șoareci mumificați, pisici și păsări au fost de asemenea descoperite. Printre alte comori găsite în interiorul mormântului au fost și câteva de fragmente de fețe vopsite, folosite drept ca obiecte decorative.

Potrivit Ministerului Antichităților, prezentarea acestui mormânt nou descoperit a avut ca scop "atragerea atenției lumii asupra civilizației și antichităților Egiptului".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62035500
Momente de coșmar într-un parc de distracții. Oamenii au rămas la zeci de metri înălțime

Vizitatorii unui parc de distracții din Anglia au avut parte de momente de coșmar, după ce caruselul în care se aflau a rămas suspendat la peste 30 de metri înălțime.

62035454
Cum arată viața de lux a copiilor bogați. GALERIE FOTO

Mulți copiii bogați postează pe Instagram fotografii cu felul în care trăiesc, însă acum există ceva mult mai extravagant. Este vorba despre un singur cont de Instagram pe care postează toți acești copii.

62035445
Un pompier arată motivul pentru care trebuie să ții închisă ușa de la camera copilului

Un pompier i-a avertizat pe părinți în legătură cu riscurile care pot apărea atunci când lasă ușa deschisă la camera copiilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.