Cum au ajuns rușii să foreze după gaze în apele românești din Marea Neagră. ”Au demarat procedurile”

62242938
Shutterstock

Rușii se pregătesc să foreze după gaze în apele românești ale Mării Negre, într-un proiect în care gigantul Lukoil este participant majoritar, alături de Romgaz.

Compania Lukoil Overseas Atash a lansat procedurile premergătoare forării unei sonde de explorare a gazelor naturale în perimetrului EX-30 Trident, situat în zona economică exclusivă a României, la o distanță de aproximativ 170 km de țărm, conform informațiilor cu care este citat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, potrivit Profit.

Cota de participare în acordul de concesiune a perimetrului Trident este Lukoil – 87,8% și Romgaz – 12,2%. Costurile lucrărilor de explorare sunt estimate la 450 milioane lei (90 milioane de euro).

“Suntem încă în asociere cu 12,2%, iar contribuția Romgaz la acest proiect va fi proporțională cu nivelul participației. Au demarat procedurile pentru exploatare, însă termenul începerii forajului este greu de estimat. Ține foarte mult de operator și fereastra de foraj pe care vor reuși să o găsească și să ne-o propună”, a explicat șeful Romgaz.

Lukoil, a doua mare companie energetică din Rusia, după Romgaz

Lukoil a mai desfășurat alte două campanii de forare, în 2014 și 2019, însă cantitatea de gaz identificată nu a confirmat prognozele inițiale, astfel că nu s-a justificat inițierea unei exploatări comerciale.

Astfel, după 6 ani de la ultima campanie de explorare, compania rusească a decis forțarea potențialului perimetrului Trident, deși în anul 2020 Lukoil își manifesta intenția de a-și vinde participația.

Lukoil este a doua cea mai mare corporație energetică rusească, după Gazporm.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62531118
Cafeaua se va scumpi semnificativ în scurt timp. Ce prețuri vor avea cele mai îndrăgite sortimente

Dacă marca dumneavoastră favorită de cafea nu se mai regăseşte pe rafturile magazinelor nu vă îngrijoraţi, ea va reveni în curând, dar vestea proastă este că va fi cu până la 25% mai scumpă, transmite Reuters.

 

62278012
Cleopatra VII: Povestea ultimei regine a Egiptului Antic și controversele care au înconjurat-o

Cleopatra a fost ultima regină care a condus Egiptul antic, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute personaje feminine din istoria mondială.

62030658
O casieră din Primăria Bistrița a cerut scutire de la Medicina Muncii pentru că nu suportă să lucreze cu banii și cu oamenii

O casieriță din Primăria Bistrița a solicitat scutire de la Medicina Muncii, motivând că nu suportă munca cu banii și cu oamenii, deși aceasta era exact atribuția sa.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.