Cum arată bărbatul care nu și-a mai spălat părul de 40 de ani. „O binecuvântare de la Dumnezeu”

62063156
iStock

Sakal Dev Tuddu, un bărbat în vârstă de 63 de ani din statul indian Bihar, nu și-a mai tuns și spălat părul de 40 de ani. Astfel, șuvițele lui împletite au ajuns să aibă în jur de 1,8 metri.

 

Sakal Dev Tuddu, un bărbat în vârstă de 63 de ani din statul indian Bihar, nu și-a mai tuns și spălat părul de 40 de ani. Astfel, șuvițele lui împletite au ajuns să aibă în jur de 1,8 metri.

Bărbatul susține că într-o noapte, în urmă cu patru decade, părul său s-a împletit „spontan”, fără intervenția sa, fapt pe care îl consideră o „binecuvântare divină”, scrie Daily Mail. Mai mult, omul susține că Dumnezeu l-a vizitat într-un vis și i-a spus să nu se mai tundă, ceea ce a și făcut de atunci.

Mai mult, omul a renunțat la fumat și la consumul de alcool, în semn de apreciere față de zeitate. Ca să își țină părul cât mai curat, atunci când iese din casă îl adună pe tot îl vârful capului și îl ascunde sub o bucată de material alb.

Sakal Dev Tuddu și-a câștigat notorietatea printre vecini, care îl strigă „Mahatma Ji”, datorită atitudinii sale umile. Mai mult, el este cunoscută în regiune ca fiind un vindecător tradițional, care prepară tratamente naturiste pentru cuplurile fără copii.

Timp de 31 de ani, bărbatul a lucrat în cadrul departamentului forestier din Munger, localitate situată în estul statului Bihar. El locuiește cu soția, cei șase copii și șapte nepoți.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62063145
Imagini revoltătoare surprinse în avion. Cum este pusă în pericol sănătatea pasagerilor

Imagini revoltătoare surprinse în avion. Cum pune un bărbat în pericol sănătatea pasagerilor

62063089
Un hotel serveşte ceai la preţul de 200 de dolari pentru o ceaşcă. Unde este produs

Hotelul The Rubens at the Palace din Londra are în meniu un sortiment rar de ceai la preţul de 500 de lire sterline (620 de dolari) ibricul, adică în jur de 200 de dolari o ceaşcă.

62062987
Doi bătrâni au murit în aceeași zi, după o căsnicie de 71 de ani

Herbert DeLaigle, de 94 de ani, și Marilyn Frances DeLaigle, în vârstă de 88 de ani, au murit la o distanță de 12 ore, după 71 de ani de căsnicie. Povestea lor de dragoste a început într-o cafenea din Virginia.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Cum ar putea arăta guvernul Luca Niculescu. Împărțirea ministerelor între PSD și premierul desemnat - SURSE

Guvernul Luca Niculescu prinde contur. Viitorul executiv ar urma să aibă 17 ministere, împărțite între PSD și premierul desemnat, explică surse politice.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.