Cum a început relația dintre Volodimir Zelensky și soția sa. Olena, pe punctul de a-l părăsi pentru un alt bărbat

62277054
Profimedia

Volodimir Zelensky și soția sa formează un cuplu admirabil, însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Au fost la un pas de a se despărți, dar Zelensky a reușit să o cucerească pe Olena cu ambițiile sale impresionante pentru viitor.

Olena Kiyashko îl cunoștea pe Zelensky din liceu. Într-o zi, a dat peste el pe stradă în timp ce avea în mână o castă VHS al filmului „Instinct Primar”, potrivit Daily Mail.

Zelensky nu a stat pe gânduri și i-a spus Olenei că și-a dorit să vadă filmul, însă nu a reușit și ar dori să-i împrumute caseta.

Nu a fost complet sincer. Iubitor de cinema, Zelensky, văzuse thriller-ul erotic cu Sharon Stone în rolul principal de cel puțin 15 ori, dar trucul său i-a permis ceva mult mai valoros: posibilitatea de a cere numărul de telefon al Olenei.

Olena – care înseamnă „lumină strălucitoare” în ucraineană – știa cine este Volodimir. El și prietenii săi au fost personalități locale, care au animat mereu evenimentele școlare și alte festivități cu spectacolele lor.

„Nu credeam că vom începe să ne întâlnimAcei băieți au fost întotdeauna înconjurați de cele mai frumoase fete”, își amintește Olena.

Relația lor a avut un început destul de bâlbâit, iar Olena a rupt relația deoarece „avea sentimente romantice pentru altcineva”.

Zelensky, punându-și farmecul și tenacitatea la încercare, a chemat-o pe Olena pentru „o discuție foarte serioasă”.

„I-am spus că am alte planuri și că trebuie să mergem pe drumuri separate. Dar apoi a spus câteva lucruri care m-au făcut să mă gândesc la ce aș fi ratat. Odată ce și-a pus mintea pe ceva, nu se lasă niciodată”, si-a amintit Olena

Ceea ce a impresionat-o atât de mult pe Olena a fost că Zelensky a visat mare.

El dorea să călătorească în străinătate și să studieze la celebra academie diplomatică MGIMO din Moscova, alma mater a ministrului rus de externe Serghei Lavrov. Dar mita necesară pentru a obține admiterea era cu mult peste tot ce și-ar putea permite Zelensky.

În cele din urmă, și pentru a evita serviciul militar, s-a înscris la Facultatea de Drept, în orașul lor natal și, în cele din urmă, această decizie l-a pus pe drumul său către showbiz.

Când Zelensky și Olena s-au căsătorit în septembrie 2003, recepția a avut loc în singurul loc pe care și-l puteau permite și care putea găzdui 100 de invitați - un club de bowling din Kryvyi Rih.

Proaspeții căsătoriți au împărțit un apartament cu un dormitor la Kiev cu doi dintre partenerii de comedie ai lui Zelensky, frații Boris și Serhiy Shefir, mama lor și un câine.

Înainte de a fi președintele Ucraine, Zelensky a fost comediant și actor. El a fost vedeta unei trupe de comedie specializată în satiră politica, care parodia atât societatea din Rusia, cât și din Ucraina.

Cel mai cunoscut rol al său este cel al profesorului devenit președinte . „În slujba Poporului” este serial ucrainean care s-a întins pe 3 sezoane.

Ulterior, în primăvara lui 2018, el și-a anunțat intenția de a candida la președinte – numai după ce Olena, care era puternic împotriva, nu a reușit să-l convingă să renunțe.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Palatul Elisabeta va fi deschis toată vara pentru public. „Bijuteria” Familiei Regale care poate fi admirată

Palatul Elisabeta va fi deschis pentru vizitatori de-a lungul verii, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

Peste 95.000 de fani au făcut parte din povestea magică UNTOLD, în cea de-a treia zi de festival

Cea de-a treia zi din călătoria în lumea magică a universului UNTOLD a fost o experiență incredibilă trăită de cei peste 95.000 de fani ai festivalului veniți din peste 100 de țări ale lumii.

VIDEO Un bărbat era pe cale să fie atacat de rechin, dar a avut parte de o surpriză neașteptată. Cum a fost salvat

Un britanic a avut parte de momente de groază atunci când a intrat să înoate cu delfinii, iar un rechin și-a făcut apariția chiar lângă ei.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.