Concurs la Rânca, pentru salvamontiști. Ce le lipsește salvatorilor montani

×
Publicitate

120 de salvamontiști din țară au participat la un concurs organizat la Rânca, unde au avut de trecut mai multe probe specifice activității de salvare montană.

Participanții au avut de înfruntat viscolul și temperaturile scăzute de la munte. La competiție a fost prezent și un echipaj din Serbia.

Salvamontiștii au avut de parcurs o serie de probe pentru a-și dovedi abilitățile, printre care deplasări pe schiuri, căutări în avalanșă, sau să transporte pacientul cu targa. Au trebuit să urce inclusiv până la cota 2000 pe vârful Păpușa, în condiții de viscol și ceață.

Liviu Ghiră – Salvamont Gorj: „Ninge, e și viscol puțin, cu cât înaintezi spre vârf e viscol – ca într-o acțiune reală, chiar mă bucur că avem parte de vremea asta dificilă că stimulează, oricând te poți întâlni cu așa vreme pe munte.”

Vremea rea de ieri le-a stricat planul salvamontiștilor, iar unele operațiuni au fost anulate pentru a nu fi pusă în pericol viața echipajelor. Printre probele la care s-a renunțat a fost și salvarea unor persoane dintr-un telescaun blocat.

Sabin Cornoiu – șef Salvamont România: „Iată că avem condiții specifice pentru cele mai grele acţiuni de salvare, avem ceață, avem ninsoare, vânt, dar salvamontiștii trebuie să se descurce în orice situație.”

Salvatorii montani spun că între ei nu a fost o competiție, ci o lecție.

Andrei Dumitrescu – Salvamont Brașov: „Important e să învățăm să arătăm că putem, că suntem pregătiți, capabili să facem asta.”

La Rânca a fost prezent și un echipaj din Serbia, iar salvatorii români au observat că mașina acestora este echipată cu girofar și sirenă. În România, legislația nu permite acest lucru, deși echipajele salvamontului sunt în misiune atunci când intervin la diverse situații dramatice.


Sabin Cornoiu – șef Salvamont România: „După cum ați văzut, colegii din Serbia au mașini de salvare montană, au mașini cu avertizare sonoră și luminoasă, care le asigură prioritate în trafic, sperăm că și în România se va rezolva.”

Bogdan Ștefan – Salvamont Maramureș: „Mulți au, în toate țările europene, și italienii, francezii, eu am stat în Italia și îi vedeam.”

La finalul zilei, toate echipele au fost premiate cu echipamente pe care să le folosească în viitoarele intervenții dificile de pe munte.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62248436
Șofer grav rănit, după ce a intrat cu autoutilitara într-un camion al companiei de drumuri
Accident grav pe DN71, între Bucureşti şi Târgovişte. Un șofer a ajuns la spital după ce autoutilitara pe care o conducea s-a izbit violent de un camion ce aparţine Companiei Naţionale de Drumuri.
62248437
Haos pe un drum intens circulat din Cluj-Napoca. Mai multe cabluri care asigură electricitatea troleibuzelor s-au rupt
A fost haos, miercuri, pe un drum intens circulat din Cluj-Napoca, după ce mai multe cabluri care asigură electricitatea troleibuzelor, s-au rupt.
62248388
Ce s-a întâmplat după ce unui șofer i-a căzut din mașină un container de plastic cu 1.000 de litri de motorină
Benzinăria din Tecuci care a permis, săptămâna trecută, alimentarea cu motorină într-un bazin de plastic, neomologat, a primit o amendă de 100.000 de lei, potrivit News.ro.