Comercianții disperați de lipsa zăpezilor. Cum sunt afectați de iarna călduroasă

×
Publicitate

Comercianţii care sperau să facă profit în sezonul rece sunt disperaţi. Sunt zone din ţară unde nu a căzut niciun fulg până acum, aşa că pe rafturi au rămas sânii, lopeţi de dat zăpadă, materiale anti-derapante sau lanţuri pentru roţi.

Singura parte bună, este că aceste articole, nu sunt perisabile, aşadar pot fi vândute şi la anul.

În Timişoara, sunt vânzători cărora lipsa zăpezii le-a dat peste cap socotelile.

Deşi nu reuşesc să îşi vândă marfa, comercianţii ţin la preţ. Cele mai ieftine lopeţi costă 30 de lei însă sunt şi cu 130 de lei. Săniile pentru copii nu sunt mai ieftine de o sută de lei.

Vânzările nu merg şi pentru că unii romani s-au aprovizionat în anii trecuţi cu unelte pentru iarnă. Le ţin însă nefolosite în debarale.

În Târgu Jiu, cel mai mare magazin din oraş are stocul de lopeţi aproape intact.

De o lună marfa îşi aştepta pe raft cumpărătorii şi nimeni nu e interesat de ea.

Există şi societăţi care se bucura că nu a nins deloc în această iarnă.

De pildă, cele care se ocupă cu deszăpezire.

Bogan Bratu, șef Direcția Regională de drumuri și poduri: „Am făcut economii mari, mai ales la materialul antiderapant, în jur de 35% comparativ cu anul trecut, asta însemnând undeva la 4 milioane de lei. La utilaje, undeva la 15% comparativ cu anul trecut, circa 1,4 milioane şi 200 de mii de lei la nisip."

Meteorologii anunţă că nu vom avea parte de ninsori nici în perioada următoare. Dimpotrivă, vremea se va încălzi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62106093
Mașina unui pescar din Bihor a ajuns pe fundul apei, după ce a uitat să tragă frâna de mână

Un bărbat din Bihor a avut parte de o partidă de pescuit cu peripeții după ce și-a lăsat mașina pe marginaea apei fără să tragă frâna de mână, relatează Bihoreanul.

62106079
Ce au pățit 2 vietnamezi filmați spălându-se pe cap în timp ce mergeau cu motocicleta

Doi bărbați din Vietnam au fost amendați de poliție după ce au fost filmați în timp ce se spălau pe o motocicletă în mers, relatează BBC.

62105949
Răzbunare în stil mafiot la Reșița. Mașina unui polițist, incendiată în parcare. VIDEO

O răzbunare în stil mafiot se conturează la Reşița, unde maşina unui poliţist a fost incendiată de un individ rămas deocamdată neidentificat.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Avion
Alertă pe aeroportul Otopeni. Un avion cu 228 de pasageri s-a întors din drum după câteva minute și a aterizat de urgență

Situație de urgență pe cel mai mare aeroport al țării, „Henri Coandă” din Otopeni. Un avion care a decolat cu destinația Londra ar fi lovit un stol de păsări, iar pilotul s-a întors și a solicitat să aterizeze de urgență. La bord erau 228 de pasageri.