Circulaţia feroviară a fost redeschisă între Bucureşti şi Constanța. Se circulă pe un singur fir în zona Fetești

×
Codul embed a fost copiat

Circulaţia feroviară a fost redeschisă între Bucureşti şi Constanța după mai bine de 12 ore de probleme. Se circulă însă pe un singur fir în zona Fetești unde deraiase un marfar.

Circulaţia feroviară a fost redeschisă între Bucureşti şi Constanța după mai bine de 12 ore de probleme. Se circulă însă pe un singur fir în zona Fetești unde deraiase un marfar.

În schimb cei porniţi ieri cu trenul spre litoral sau către Capitală au suportat chiar şi opt ore întârziere. Pe traseu, exasperaţi de aşteptare, unii dintre ei au închiriat pe banii lor microbuze ca să ajungă la destinaţie.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, vă informează că la ora 02:30 a fost redeschisă Magistrala Bucureşti - Constanţa. Toate trenurile de călători spre şi dinspre Litoral, începând cu ora 02:30, şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, doar pe raza staţiei Feteşti traficul va fi redirecţionat pe un singur fir, în zona afectată de deraierea trenului de marfă”, transmite joi dimineaţă CFR SA.

Circulaţia feroviară a fost dată peste cap în urma unui accident petrecut miercuri la Feteşti.

Citește și
Tren
Momentul în care un tren dă prioritate unui șofer grăbit, în Cluj. A forțat trecerea și bariera a căzut peste maşină

Un tren de marfă a deraiat acolo, iar cinci vagoane au sărit de pe şine. Ambele fire de circulaţie - adică cel spre Constanţa şi cel spre Bucureşti - au fost scoase din funcţiune.

Însă în cursul nopții s-a reușit redeschiderea unui fir, dar  miercuri seară trenurile de pe traseu au ajuns la destinaţie cu întârzieri de patru ore, multe dintre ele pe rute ocolitoare.

Este cel mai grav incident petrecut la calea ferată în ultimii 10 ani. Nu este vorba de pagubele directe, ci de cele care rezultă din blocarea liniei, pentru că este vorba de secţiunea de cale ferată cu cel mai mare trafic din România, atât trenuri de călători, cât şi trenuri de marfă.

Este linia pe care circulă cea mai mare parte a mărfurilor spre şi dinspre portul Constanţa, unul dintre cele mai importante din Europa.

Au fost întârzieri chiar și de patru ore pentru garniturile care au pornit de pe litoral spre Gara de Nord din București. Nici pentru trenurile care au pornit din Capitală spre Constanța situația nu nu a fost una mai bună.

La ora 23, tabela de sosiri-plecări afișa întârzieri de sute de minute.

Femeie: ”Am plecat la 9.36 din Pașcani. Trebuia să ajung la ora 17.33 în Constanța. Este ora 22.41, suntem undeva într-un câmp, nu știm unde, am trecut doar de Fetești. Am sunat la Poliția TF Constanța, nu răspunde nimeni. Am sunat la regionala CFR Constanța și mi-a răspuns un domn care mi-a spus că e de serviciu și că nu știe ce se va întâmpla cu noi.”

În acest moment, pe drumurile afectate, cea mai mare întârziere înregistrată este de 230 de minute, iar cea mai mică de 100 de minute.

Femeie: ”Am fost în acel faimos tren și am pierdut legăturile. Așteptăm de vreo cinci ore.”

Femeie: ”Patru ore. De la ora patru la ora 10 jumate. Cu copii mici.”

Reporter: ”Ați fost anunțați în tren?”

Femeie: ”La urcarea în tren, dar nu de atâtea ore.”

Femeie: ”Trei ore și jumătate nu ne-a întrebat nimeni nimic. Noi ca noi, dar am avut un bebeluș de nouă luni care a rezistat eroic.”

Miercuri seară, zeci de muncitori de la CFR lucrau să îndepărteze vagoanele deraiate și să refacă cel puțin un sens de mers.

Iar 25 de persoane care mergeau spre București, de la Constanța, au coborât la Fetești și au ajuns la destinație cu microbuze închiriate de ei.

Călător: ”Celor de la CFR chiar noi le-am propus că într-o țară civilizată în Uniunea Europeană ar trebui să găsească soluții alternative atunci când călătorul este nemulțumit, când nu există vina lui într-o asemenea situație și au spus că procedurile lor nu prevăd așa ceva. Luați un autocar dacă tot ne dați banii pe bilete.”

Aceeași soartă au avut și mai mulți turiști care mergeau la București din Deltă sau de la mare.

Călător: ”După ce am plecat din Constanța controlorul a venit și ne-a spus că trenul nu mai merge la București, merge la Buzău și de acolo, mai departe, în Ardeal. CFR-ul mi-a restituit din 59 de lei 30 de lei, pe motiv că călătoria de la Eforie până aici a fost efectuată.”

Călător: ”În gară am așteptat după un tren, am intrat, ni s-a spus că duce la București, după aceea ni s-a spus că pentru București e următorul, în următorul am intrat, de București era, iar următorul, iar am intrat, iar următorul, de trei ori s-a întâmplat și după aceea ni s-a spus că că nu mai vin trenuri deloc.”

În Constanţa gara s-a aglomerat. Imediat după incident, casele de bilete n-au mai eliberat legitimații de călătorie.

Deși au existat plângeri și reclamații, unii au înțeles că este o situație excepțională și se lucrează la remedierea problemei.

Bărbat: ”N-au ce să facă. Asta e treaba. Nu-i vina nimănui. Pur și simplu a deraiat și n-au avut ce să facă oamenii."

Este al doilea incident feroviar în doar 24 de ore pe aceeași magistrală. Un vagon de marfă a deraiat marţi în Dorobanțu, iar circulația trenurilor se face acolo doar pe un singur fir.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Tren deraiat în apropiere de Feteşti. Întârzieri de peste 200 de minute pe ruta Bucureşti - Constanța
Tren deraiat în apropiere de Feteşti. Întârzieri de peste 200 de minute pe ruta Bucureşti - Constanța

Circulaţia feroviară este dată peste cap pe una dintre cele mai aglomerate rute în acest sezon: Bucureşti - Constanța, după ce un tren de marfă a deraiat la Feteşti.

Momentul în care un tren dă prioritate unui șofer grăbit, în Cluj. A forțat trecerea și bariera a căzut peste maşină
Momentul în care un tren dă prioritate unui șofer grăbit, în Cluj. A forțat trecerea și bariera a căzut peste maşină

Imagini incredibile au fost surprinse la o trecere de cale ferată din Cluj-Napoca, unde un tren a oprit şi a oferit prioritate unui şofer mult prea grăbit. Bărbatul care se afla la volan a forţat trecerea iar bariera a căzut peste maşină.

China a prezentat un tren care merge cu 600 km/h VIDEO & FOTO
China a prezentat un tren care merge cu 600 km/h VIDEO & FOTO

China a prezentat marţi un tren maglev care poate atinge viteza maximă de 600 km/h, informează Reuters care citează media naţionale chineze.

O locomotivă a luat foc în Gara din Târgoviște, la un tren de călători
O locomotivă a luat foc în Gara din Târgoviște, la un tren de călători

S-a dat alarma în Gara de Sud din Târgoviște, după ce o locomotivă a luat foc.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Varianta candidatului comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pusă sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.